0.6 C
Paşcani
joi, decembrie 26, 2024

Comuna Miroslovesti va fi gazda unui festival deosebit de Anul Nou

Alaiuri de uratori si mascati din mai multe comune si judete vor prezenta obiceiuri de Anul Nou specifice zonelor pe care le reprezinta in cadrul traditionalului festival organizat in comuna Miroslovesti.
„La Festivalul datinilor de Anul Nou, datini pe care le pastram din stramosi, vor fi prezente in primul rand formatiile din comuna, dar si alaiuri din comunele din vecinatatea Pascaniului si din judetele Neamt si Suceava. Capul de afis al festivalului, ca si pana acum, va fi Alaiul caprelor si al caiutilor din Miroslovesti, din care jumatate sunt elevi ai solii noastre. Dansul caprelor de la Miroslovesti este cu totul deosebit si unic, cel putin in zona Moldovei. Capetele caprelor sunt triunghiulare, cu baza mare sus si le pastram de 60-70 de ani, pentru ca nu s-au mai facut altele noi. Aceste capre, de obicei 4 in alai, sunt foarte mari si nu le pot dansa copiii, ci numai flacai puternici”, a mentionat Gheorghe Hogas, director al Scolii Miroslovesti. Parada alaiurilor care vor prezenta diverse obiceiuri de iarna va avea loc luni, incepand cu ora 10, in fata caminului cultural din comuna. „Numai cei care sunt neputinciosi nu ies sa urmareasca festivalul”, a subliniat Gheorghe Hogas. In comuna, prescolarii, elevii si tinerii sunt invatati sa respecte si sa pastreze nu numai traditiile locale specifice Anului Nou, ci si pe cele de Craciun. De exemplu, ei s-au bucurat in Biserica de Nasterea pruncului Iisus. „Cei de gradinita au avut un moment extraordinar de frumos, legat de nasterea Mantuitorului. Intreg programul oferit de copii a fost cu tenta religioasa. La sfarsitul acestuia, micutii costumati in Craciunei si Craciunite au oferit daruri tuturor celor aproximativ 150 de copii din Biserica. Cadourile le-am putut oferi cu sprijinul primarului si al preotului paroh”, a precizat Gheorghe Hogas.

Sursa Ziarul de Iasi

Recomandări