0.2 C
Paşcani
vineri, decembrie 27, 2024

Planuri mari pentru educaţie în 2013

Un învăţământ tehnologic performant, cu oferte diversificate, resurse mai bine folosite, programe şcolare decongestionate, un curriculum coerent şi investiţii mai multe, sunt doar câteva dintre aspectele pe care conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi doreşte să le vadă implementate în sistemul de educaţie, în anul care vine.

Una dintre cele mai importante transformări anunţate deja de ISJ Iaşi este învăţământul tehnologic. Unităţile care nu şi-au îndeplinit planul de şcolarizare în ultimii ani, au avut rezultate slabe, mai ales la examenele naţionale, şi au oferte educaţionale identice cu alte unităţi didactice, vor fi desfiinţate şi comasate cu alte untăţi în funcţie de profil, patrimoniu, amplasare şi număr de elevi şcolarizaţi în ultimii patru ani.

“O problemă este cea a învăţământului profesional tehnic, aflat în destulă suferinţă. Sunt multe greşeli, la un moment dat, care vin tot de la un nivel macro şi aspecte care au afectat nivelul economic al familiilor şi încrederea lor în şcoală, ezitarea unor elevi de a alege anumite trasee educaţionale de specializare şi, atunci, s-a impus această reconfigurare a învăţământului profesional tehnic fără a afecta cadrele didactice, fără a afecta personalul auxiliar sau nedidactic care se va regăsi tot în sistem, încercând însă să folosim şi resursa materială, şi resursa umană mai adecvat, dar mai ales venind în întâmpinarea interesului elevului, printr-o ofertă educaţională bună şi printr-un management de calitate”, explică prof. dr. Camelia Gavrilă, inspectorul şcolar general.

Cum vor fi formate noile unităţi

Potrivit planului conducerii ISJ Iaşi noile unităţi ar arăta astfel: una formată din Liceul Tehnologic Nicolina, Liceul Tehnologic „D. Mangeron” şi Liceul Tehnologic ”Ștefan Procopiu” (profil mecanică, electric, electronică și automatizări), o alta din Liceul Tehnologic „C. Brâncuși” şi Liceul Tehnologic „Radu Cernătescu” (profil protecția mediului, agricol, tehnic, resurse naturale). A treia nouă unitate didactică va avea în componenţă Colegiul Tehnic de Transporturi şi Liceul Tehnologic „Anghel Saligny” (profil construcții, instalații și lucrări publice, mecanică). Ultima unitate nou formată, va fi compusă din Școala „Gh. Mârzescu” și Colegiul Tehnic de Electronică și Telecomunicații (colegiu apropiat de traseul teoretic; posibilă compatibilitate cu nivelul gimnazial), urmând cel mai probabil să se numească Colegiul Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii „Gh. Mârzescu”.

Oferte educaţionale variate

Speranţe mari sunt legate şi de conţinutul educaţional de care elevii vor beneficia, dar şi de clarificarea conceptului de portofoliu educaţional, astfel încât nota de 10 de la Colegiul Naţional să fie egală cu nota de 10 de la o comună din capătul judeţului. „Ne dorim un curriculum coerent, modern şi relevant. Ne dorim programe şcolare adecvate vârstei, profilurilor şcolare, specializărilor. Revizuirea şi actualizarea manualelor este imperativă. Realizarea de titluri şi materiale auxiliare pentru profesori. Libertate de a alege între pachete opţionale, fără a fi obligat să ne alegem neapărat doar opţionalul pe care îl propune şcoala şi dozajul suficient de opţionale, pe măsură ce elevul creşte în vârstă, pentru ca trasee, sau dorinţe sau vocaţii ar trebui să se regăsească prin ceea ce face, dincolo de ceea ce e obligatoriu. Deci, finanţarea şcolilor pentru a dezvolta asemenea pachete educaţionale”, mai consideră inspectorul şcolar general. Importante, în viziunea conducerii ISJ Iaşi, sunt şi investiţiile în resursele materiale, cum ar fi clădirile, atelierele şi bibliotecile, cabinetele “O şcoală ideală ar trebui să fie şi frumoasă şi prietenoasă şi interactivă. Copiii să fie fericiţi şi să înveţe carte, iar profesorii să aibă puterea de risipire şi recompunere, traseele educaţionale să fie şi pentru elevii capabili de performanţă şi pentru cei care nu reuşesc să atingă performanţa. O educaţiei pe măsura valorii şi a idealurilor noastre”, mai consideră prof. dr. Camelia Gavrilă.

Planuri şi pentru sindicate

Noul an vine cu speranţe dar şi noi griji şi pentru sindicaliştii din învăţământul ieşean. Procesele cadrelor didactice pentru obţinerea drepturilor băneşti, modificările ce se anunţă în învăţământ, sunt doar câteva dintre acestea. „Va trebui să finalizăm încă ce mai avem pe rol. Aş vrea să vedem dacă banii pe care i-am primit până acum s-au calculat corect în raport cu sumele din procese. Totodată, o prioritate va fi şi dezvoltarea proiectelor de reconversie profesională, întrucât este o necesitate foarte mare. În ce priveşte reconfigurarea învăţământului tehnic, aş vrea să ne asigurăm că nu vor fi afectaţi titularii dar nici suplinitorii şi să vedem ce va fi cu personalul nedidactic. Oricum, este clar că dacă erau lăsate pe cont propriu, aceste unităţi mureau”, a precizat Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP), fililala Iaşi.

Sursa Flacara Iasului

Recomandări