1.8 C
Paşcani
joi, decembrie 26, 2024

Poliția Locală din Pascani, atacată și lipsită de autoritate . Vezi raportul de activitate

Semnale de alarmă privind Poliția Locală din Pașcani. În raportul de activitate pentru anul 2018, document care urmează să fie prezentat consilieilor locali, în ședința de la sfârșitul acestei luni, comandantul Vasilică Avasiloaei atrage atenția că s-au intensificat manifestările violente, verbale și chiar fizice, la adresa agenților din subordine dar și cele de denigrare din partea unor salariați ai Primăriei. Din acest motiv polițiștii locali au probleme de autoritate în misiunile și intervențiile pe care le au.

O altă probema ar fi numărul mic de salariați, în raport cu volumul mare de muncă, unele sarcini primite fiind înafara fișei postului, în contextul în care 4 dintre ei au fost suspendați, după ce au fost trimiși în judecată, iar alții au plecat la muncă în strainatate pentru salarii mai mari.

În raport sunt prezentante și cele mai importante cifre privind activitatea de anul trecut. A crescut numărul de contravenții de la 862 în 2017 la 1022 în anul 2018, cele mai multe pentru tulburarea liniștii publice, încălcarea regulilor de circulație și cele de păstrare a curățeniei. În schimb au fost aplicate puține sancțiuni pentru activitatile comerciale ilicite și încălcarea normelor urbanistice.

Tot anul trecut polițiștii locai au avut peste 500 intervenții în urmă sesizărilor la numărul de urgență 112 sau la solicitarea directă a cetățenilor.
În raport se mai arată că pe străzile municipiului au fost indentificate doar 5 autoturisme abandonate din care 4 au fost deja ridicate și că aunul trecut au fost făcute 2480 de ore de muncă în folosul comunității de cei care au primit astfel de pedepse.

2 RAPORT Politie Locala Pe 2018 by orizontul pascani on Scribd

Recomandări