Începând cu ziua de astăzi, luni, 15 aprilie, catolicii din Iaşi celebrează Săptămâna Mare, ca fiind cea premergătoare sărbătorii Învierii Domnului.
Spre deosebire de credinţa ortodoxă, în care Săptămâna Mare impune un aspru post alimentar, mai puternic decât cele 40 de zile ale Postului Mare, la catolici există un punct culminant al celebrărilor, cuprins între zilele de joi, 18 aprilie, şi sâmbătă, 20 aprilie. Atunci are loc ceea ce se numeşte un „tridium pascal“, şi sunt celebrări speciale în cele trei zile pentru pregătirea momentului Învinerii.
Celebrările încep din dimineaţa zilei de joi când preoţii din dieceză vin toţi la Iaşi, la catedrală, pentru a-şi reînnoi jurămintele din momentul hirotonirii. Aceştia participă la o liturghie specială în care, suplimentar, sunt sfinţite şi uleiurile ce vor fi folosite la toate celebrările în anul care vine şi sunt arse cele care au rămas neutilizate în anul anterior.