Guvernul nu va promova o lege a presei sau modificări ale prevederilor actuale, în urma raportului Comisiei Europene, şi nici Parlamentul nu ar trebui să intervină cu noi norme legislative în domeniu, a declarat, la Bruxelles, premierul Victor Ponta.
„Nu intenţionez, ca şef al Guvernului şi nici ca lider al majorităţii, să facem o lege a presei. Este o discuţie de foarte mulţi ani, nu există un standard european în acest sens şi nu cred că România trebuie să înceapă cu aşa ceva. Când vor exista nişte standarde clare la nivel european, le aplicăm şi noi”, a spus Ponta.
El a adăugat că nu este de acord cu distincţia între televiziuni şi restul presei în ceea ce priveşte campaniile media.
„Nu vreau să se înţeleagă că la televizor nu ai voie să critici o decizie judecătorească, dar în presa scrisă ai voie. Ori ai voie peste tot, ori nu ai voie nicăieri”, a completat Ponta.
În privinţa Legii Consiliului Naţional al Audiovizualului, şeful Guvernului a apreciat că aceasta este inspirată după model european şi orice modificare trebuie să fie în acord cu legile europene.
Comisia Europeană apără presa liberă şi nu intenţionează să propună modificarea reglementărilor media, dar nu poate să nu ţină cont de plângerile primite din partea CSM şi CC privind existenţa unor campanii orchestrate ale presei împotriva magistraţilor, a declarat preşedintele CE, Jose Manuel Barroso.