Ceața le-a dat bătăi de cap medicilor din Compartimentul de Primiri Urgențe a Spitalului din Pașcani.
Ieri, după-amiază aceștia au solicitat sprijinul elicopterului SMURD, pentru un pacient, de 28 de ani, care a ajuns la unitatea medicală, în stare foarte gravă. Solicitarea nu a putut fi onorată de către medicii de pe elicopterul SMURD, deoarece în zona Pașcani exista avertizare de ceață densă.
Inițial, cadrele medicale au decis să transfere tânărul care suferea o formă gravă de tuberculoză, cu ambulanța cu medic, dar aceasta fiind plecată la Iași cu altă solicitare, s-a apelat la transferul pe calea aerului.
Însă, solicitarea a fost refuzată deoarece din cauza condițiilor meteo era pusă în pericol viața personalului din elicopter.
“A fost singura solicitare pe care elicopterul a avut-o, ieri. Dar din cauza ceței dense din zona Pașcani și pentru a nu fi pusă în pericol viața medicilor și a pilotului, s-a decis refuzul acestei solicitări”, a precizat pentru TV BIT, Diana Cimpoesu, medic șef UPU a SMURD Iași.
În cele din urmă, tânărul a fost transportat la un spital de specialitate din Iași, după ce a revenit ambulanța cu medic.