Potrivit noului contract-cadru pentru anul 2013-2014, medicii de familie vor verifica prin sistemul informatic al asigurărilor de sănătate calitatea de asigurat a fiecărui pacient. Acest lucru nu-i sperie pe medici, aceştia susţinând că şi până în prezent aflau în acest mod dacă o persoană înscrisă pe listă este sau nu asigurată medical. Până în acest an, teoretic, medicii trebuiau ca la începutul anului să solicite fiecărui pacient o adeverinţă de salariat, de elev / student sau cupon de pensie, pentru a se asigura că acesta poate beneficia de consult gratuit şi de medicamente compensate. Uneori, asiguraţii trebuiau să petreacă ore întregi la cozi, la Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate, pentru a obţine o adeverinţă care să dovedească faptul că au cotizat la sistemul d eSănătate. De acum înainte, bolnavii înregistraţi în sistemul informatic al asigurărilor de sănătate pot fi verificaţi online, pe calculator, direct de către medicul de familie, sau chiar de specialist.