1.2 C
Paşcani
vineri, decembrie 27, 2024

Consilierul sindicalist se va ocupa de respectarea legii, nu de problemele sociale

Nepasare mare in legislativul pascanean. In sedinta de la sfarsitul lunii trecute, pe ordinea de zi, au fost supuse aprobarii 2 proiecte de hotarare cu privire la noul consilier local, Mihut Benone, cel care a ocupat postul vacant, in urma demisiei lui Eduar Dumea, dupa numirea sa la conducerea societatii locale de salubritate.
Mai exact, au fost modificate hotararile cu privire la componenta comisiilor de specialitate si cu reprezentantii C.L. in CA-urile unitatilor de invatamant , in locul lui Dumea fiind numit consilierul Mihut Benone.
Asadar, acesta ar urma sa fie reprezentantul legislativului local in conducerea Scolii ,,Iordache Cantacuzino”. De asemenea el va face parte, ca membru, din Comisia de Urbanism si din Comisia Juridica, desi nu are nici un fel de pregatire in acest sens.
Propunerile au fost aprobate cu unanimitate de voturi desi au existat si opinii diferite.
De exemplu, consilierul Ioan Ionita a precizat ca ar fi fost mai potrivit ca noul consilier local sa faca parte din Comisia de munca, protectie sociala si combatere a saraciei avand in vedere ca acesta din urma are o bogata experienta in calitate de lider de sindicat.
Propunerea lui Ionita nu a fost luata in serios, pentru ca ar fi insemnat sa fie facute, totodata, si alte modificari pentru mentinerea aceluiasi numar de membri in comisii.
Orizont.info

Recomandări