0.2 C
Paşcani
vineri, decembrie 27, 2024

Temperaturile cresc de la zi la zi. Meteorologii spun că miercuri vor fi 39 de grade Celsius

Vremea rămâne instabilă, spun meteorologii. După câteva zile cu furtuni, revine canicula și temperaturile cresc din nou până la 39 de grade Celsius. 

În zilele următoare, valul de căldură se va intensifica și se va extinde. Temperaturile vor urca până la 39 de grade, iar aerul va deveni irespirabil. În următoarele două zile, după-amiaza și seara vor fi ploi de vară, la munte, în nord și est, apoi, de joi, furtunile vor cuprinde regiunile vestice, nordice și centrale.

În București, vremea va fi foarte caldă, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Maxima va atinge 34 de grade, iar condițiile de ploaie vor fi reduse.

Elena Mateescu, director ANM: „Ne așteptăm la valori de temperaturi în creștere de la o zi la altă. Vorbim în continuare de vreme caniculară și disconfort termic accentuat.

Dacă duminică am înregistrat 34 de grade la Calafat și Bechet, luni este posibil, tot în partea de sud-est a țării, să înregistrăm 35 de grade Celsius, iar marți valori chiar mai ridicate 37-38 de grade în sud-vest, pentru ca miercuri, izolat, să vorbim de valori chiar mai ridicate.

În următoarele zile, cel puțin în primele zile, mai vorbim de perioade de instabilitate în special în zona de munte. De joi vorbim, pentru partea de vest, nord și centru, de o vreme instabilă, în timp ce în partea de sud și sud-est a țării de o vreme caniculară pentru că valorile de temperatura rămân ridicate în special în Lunca Dunării și este posibil să consemnăm, din nou, 37-38 de grade Celsius”.

Sursa Digi 24

Recomandări