Sedinta importanta de Consiliu Local in comuna Tatarusi. Astazi, 29 martie a.c., consilierii au aprobat bugetul local pentru anul in curs,lista de investitii, dar si validarea mandatului unui nou consilier local.
Comuna are anul acesta un buget mai mare cu 10% decat anul trecut, mai exact 50 mld lei vechi. Banii au fost impartiti, asfel incat sa acopere toate cheltuielile. Asadar, mai bine de jumatate, mai exact 28 de mld se vor duce pentru cheltuielile cu personalul, pentru investitii vor fi alocati 12.5 mld, pentru sanatate 200 milioane iar pentru iluminat public 840 milioane.
Prioritare pentru finantare sunt proiectele aflate in curs de finalizare. Printre acestea se numara lucrarilor la baza sportiva, la gradinitele din comuna si modernizarea prin asfaltare a 8.8 km de drumuri comunale care trec prin zonele Leordis, Dealul Manastirii si Mototolea. Sunt insa si noi proiecte care abia de anul acesta vor incepe a prinde contur. O investitie de amploare este proiectul de alimentare cu apa a comunei pe o distanta de 28 km, in valoare de 85 mld. De asemenea, tot in acest an se va incepe lucrarile de modernizare a drumului comunal 133, afectat de inundatiile din 2010, dar si lucrari de modernizare a caminelor culturale.
Odata cu aprobarea bugetului, a venit si un nou consilier PSD. Dupa ce fostul consilier, Damian Daniel Constantin si-a dat demisia, locul acestuia a fost luat de urmatorul candidat de pe lista de supleanti, Maria Gîtlan. Consilierii locali au votat in unanimitate validarea noii consiliere, care a si depus juramantul.