1.8 C
Paşcani
joi, decembrie 26, 2024

Premii europene valoroase pentru Colegiul National Mihail Sadoveau Pascani

Colegiul National Mihail Sadoveanu din Pascani alaturi de Scoala Speciala Constantin Paunescu din Iasi au fost premiate de Academia Scolilor din Europa Centrala pentru proiectele înscrise în cadrul concursului cu tema „Sa intelegem media”. Anul acesta, peste o suta de scoli s-au înscris în concursul organizat de acest organism, iar juriul international de experti a premiat cele mai inovatoare cinci proiecte. „Proiectul «Crescând cu desenele animate», al Colegiului National Sadoveanu, a urmarit cercetarea influentei pe care continutul desenelor animate din zilele noastre o are asupra copiilor si realizarea unei legaturi între desenele animate din trecut si cele din prezent. De asemenea, proiectul «Voci media pentru adolescenti speciali» al scolii Paunescu si-a propus sa aduca în atentia publicului problemele specifice ale adolescentilor cu cerinte educationale speciale. Proiectul a urmarit sa demonstreze ca tinerii cu nevoi speciale pot deveni membri activi ai comunitatilor lor, pentru a nu fi priviti doar ca persoane care necesita asistenta sociala”, au tinut sa arate unitatile de invatamant premiate. De precizat ca aproximativ 230 elevi si profesori, reprezentanti ai Ministerelor Educatiei si experti în acest domeniu din 15 tari diferite s-au reunit saptamâna trecuta în Senec, Slovacia, la ceremonia de închidere a Academiei Scolilor din Europa Centrala, edisia 2012-2013. Printre acestia s-au aflat si reprezentantii scolilor câstigatoare din România. La aceasta întâlnire, reprezentantii scolilor au prezentat rezultatele proiectelor lor dezvoltate în parteneriat.

Sursa BZI

Recomandări