0.2 C
Paşcani
vineri, decembrie 27, 2024

Cine nu-şi vede azi, la răsărit, umbra capului, va muri până la sfârşitul anului

Femeile care se spală astăzi vor rămâne fără păr. Acestea sunt doar două dintre numeroasele superstiţii legate de sărbatoarea Schimbării la Faţa. Tot potrivit unor traditii, pe 6 august începe toamna.

Ortodocşii serbează astăzi Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos, unul din cele 12 praznice împărăteşti, acestei sărbători, fiindu-i asociate mai multe credinţe şi obiceiuri. Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos are ca semnificaţie momentul în care apostolii Mântuitorului, aflaţi pe muntele Tabor, s-au convins că acesta nu este doar un prooroc al lui Dumnezeu, ci Fiul Său. Pe muntele Tabor, pe când Iisus se ruga, apostolii, moleşiţi de somn, tresar deodată la o privelişte nemaivăzută: chipul Mântuitorului s-a făcut altul, faţa Lui strălucea ca soarele, iar hainele Lui se făcuseră albe că zăpada.

Dar, imediat, au parte de un lucru şi mai neobişnuit: în această lumină, doi bărbaţi stau de vorba cu Iisus despre patima şi moartea Sa în Ierusalim. Este vorba despre marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise şi Ilie. În popor, această sărbătoare este prăznuită pe data de 6 august şi este privită şi ca începutul toamnei.
În satele româneşti încă mai este păstrat viu spiritul acestei sărbători, de care sunt legate o serie întreagă de obiceiuri, tradiţii şi superstiţii. Se spune că aceia care nu ţin această sărbătoare vor fi uscaţi şi gălbejiţi ca florile care de acum încep să se veştejească. Cine spală haine în această zi va fi năpădit de păduchi şi ploşniţe.

Fetelor care se spală în această zi nu le mai creşte părul, aşa cum nu mai creşte iarba. Despre oamenii care nu-şi văd umbra capului la răsăritul soarelui, în dimineaţa zilei, se spune că vor muri până la sfârşitul anului. În această zi nu este bine să te cerţi cu nimeni şi nici să fii certat de către cineva, că aşa vei fi tot anul. Oamenii care se roagă în această zi să scape de o patimă (beţie, tutun, preacurvie, etc.) sigur vor fi vindecaţi. Femeile însărcinate, dacă vor ţine această zi, vor avea o naştere uşoară şi copii sănătoşi. Din 6 august, toamna începe să-şi intre treptat, treptat în drepturi.

De acum înainte, iarbă nu mai creşte, păsările se pregătesc să plece spre ţările calde, insectele se pregătesc să intre în pământ. Frunzele copacilor încep să ruginească. Dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamnă va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâta. În popor se spune că, dacă în postul Adormirii Maicii Domnului plouă mult, iarnă care va veni va fi una plină de ninsori.

 

Ziarul de Iasi

Recomandări