S-au încheiat examenele de corigenţă pentru elevii din clasele terminale de liceu care nu au promovat toate materiile până la sfârşitul anului şcolar. Astfel, în ultimele două zile, 1.143 de elevi au susţinut examene. „Dacă aceştia vor promova, se vor putea înscrie pe 9 august (n.r. – astăzi) pentru sesiunea bacalaureatului din toamnă“, a declarat Bogdan Neculau, inspector responsabil cu educaţia permanentă la Inspectoratul Şcolar Judeţean din Iaşi (IŞJ).
Înscrierile pentru sesiunea din toamnă s-a încheiat pentru restul elevilor la data de 19 iulie. Dintre cei aproximativ 2.000 de elevi înscrişi deja, aproape o jumătate nu s-au înscris la examenul din vară, în timp ce restul fie au picat la una sau mai multe dintre probele bacalaureatului în sesiunea aceasta, fie nu au promovat examenul într-unul din anii anteriori.
Cei care nu au promovat sesiunea de vară a bacalaureatului au avut de plătit o taxă de 38.5 lei pentru fiecare probă care urmează a fi susţinută în toamnă.
Sesiunea de toamnă a bacalaureatului va începe pe 19 august, cu proba orală la limba română, care se va desfăşura în paralel cu proba similară în limba maternă. Între 20 şi 21 august se vor evalua competenţele candidaţilor într-o limbă de circulaţie internaţională, iar între 22 şi 23 august vor fi evaluate competenţele digitale. Din data de 26 august vor începe testele scrise, primul dintre acestea fiind la limba şi literatura română, pe 27 august la cea maternă, pe 28 proba obligatorie a profilului, iar pe 30 cea la alegere a profilului şi specializării. sursa ziaruldeiasi.ro