Reducerea TVA la 9% pentru panificaţie a avut ca efect scăderea cu circa 6% a preţului de vânzare a pâinii la raft, jumătate din diferenţa de preţ rezultată la un TVA de 24%, astfel că încasările la producători şi în zona de retail au crescut, reiese din datele Consiliului Concurenţei.
“Idealul (reducerea preţului la pâine după reducerea TVA de la 24% la 9%, n.r.) ar fi fost de 12%. Ceea ce vedem este o reducere undeva pe la jumătate sau un pic peste jumătate, ceea ce înseamnă că o parte din reducere se duce la consumator, o parte se duce la agentul economic. Este cam ceea ce ne aşteptam să fie din punct de vedere economic. Astfel, o parte din şocul pozitiv se duce la consumator, o parte se duce la producător”, a declarat Bodgan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. Instituţia de concurenţă a urmărit evoluţia preţului la pâine în prima săptămână după reducerea TVA de la 24% la 9%, de la 1 septembrie. “La prima vedere lucrurile sunt cam cum ne aşteptam. Avem regiuni unde reducerea de 12% se duce total în preţ, adică la consumatori, dar trebuie să continuăm analiza pe marile magazine, pe micile magazine. Semnalele sunt destul de bune. Este un semn bun că piaţa funcţionează, că nu ne-am trezit în situaţia de care ne era frică, că nu scad preţurile deloc. Este bine că vedem un comportament cam cum spune teoria economică”, a adăugat Chiriţoiu. Întrebat dacă în aceste condiţii s-ar impune reducerea TVA şi la alte categorii de alimente, el a arătat că aceasta este decizia Guvernului, în funcţie de resursele financiare. “Faptul că piaţa funcţionează, este partea bună, dar trebuie să ne uităm şi la consecinţele privind veniturile Guvernului, care bănuiesc eu nu arată grozav. Nu-i treaba mea cum merge colectarea veniturilor la buget, dar lucrurile nu par să fie foarte bune. Dacă resursele fnanciare vor fi destul de limitate, dacă aş lucra la Guvern m-aş gândi de unde este mai bine să reduc, dacă e cazul să reduc, CAS, TVA sau impozitul pe venit sau profit. Ei par să fi decis să reducă contribuţiile sociale, care sunt mari faţă de alte ţări şi afectează atractivitatea pentru investiţii, disponibilitatea de a crea locuri de muncă, de a scoate la lumină locuri de muncă. Sunt argumente care indică că este mai tentant să reduci CAS”, a afirmat Chiriţoiu. Premierul Victor Ponta a anunţat la câteva zile de la data intrării în vigoare a măsurii privind reducerea TVA în panificaţie că circa 75-80% dintre companiile de panificaţie au redus preţul pâinii, cu 15%, micii producători în general au menţinut preţurile, iar zece firme au scumpit produsele.
Sursa Ziarul de Iasi