Liceului Teoretic de Informatică organizează anul acesta cea de-a VIII-a ediție a concursului interdisciplinar interjudețean „Religia în dimensiune virtuală”. Concursul este dedicat Sfintei Cuvioase Parascheva şi se va desfăşura în zilele de 11-12 octombrie, în sala Centrului Cultural „Sf. Ilie”, Miclăuşeni.
Concursul „Religia în dimensiune virtuală” este structurat astfel :
I. Concursului de proiecte (PowerPoint, pagină web sau film, etc);
II. Părintele Protosinghel Iustin Neagu (Mănăstirea Socola) va susţine o conferinţă intitulată Împărăţia cerurilor în experienţa personală.
Temele concursului sunt:
1. Domnul Iisus Hristos şi activitatea Sa mântuitoare;
2. Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, viaţa şi activitatea;
3. Spaţiu şi timp sacru;
4. Trăirea vieţii în duh creştin;
Preselectia echipelor pentru faza finală a concursului are loc în ziua de 8 octombrie, la Liceul Teoretic de Informatică (realizându-se de către o comisie compusă din profesori de religie şi informatică).
S-au anunţat pentru participare, echipe din Iaşi: Colegiul „C. Negruzzi”, Colegiul Naţional, Colegiul „M. Eminescu”, Liceul Teoretic de Informatică, Colegiul „M. Sadoveanu” Paşcani, dar și din alte județe: Colegiul Tehnic Piatra Neamţ.
Pentru concurenţii cu cele mai bune proiecte am pregătit premii în diplome şi bani.
Partenerii acestei activități sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean, Primăria Iaşi, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi Editura „Sf. Mina”.
Au fost adresate invitații de participare a elevilor din învăţământul liceal din judeţele Iaşi, Suceava, Botoşani, Neamţ şi Bacău. Coordonatori : Prof. Dr. Violeta Ţuţui şi prof Floricica Murariu.