0.6 C
Paşcani
joi, decembrie 26, 2024

Interpelare parlamentară pentru extinderea rețelelor de apa și canalizare, la Moțca

În şedinţa Senatului de luni, 28 octombrie 2013, senatorul PSD Florin Constantinescu a adresat Guvernului României două întrebări şi o interpelare, având ca obiect probleme locale şi centrale.
Prima întrebare a fost adresată Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, având ca obiect ,,Sistem Integrat de Gestionare a Apelor în satele comunei Moţca, judeţul Iaşi”.
Prin intermediul întrebării adresate Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, senatorul Florin Constatinescu a adus la cunoştinţă faptul că, de curând, a fost recepţionată ce-a de-a doua componentă a proiectului ,,Sistem Integrat de Gestionare a Apelor, în comuna Moţca” şi anume ,,Înfiinţare reţea de canalizare şi Staţie de epurare pentru satele Moţca şi Boureni”. Prima componentã a acestui proiect: ,,Realizare sistem de alimentare cu apă în satul Boureni“, a fost recepţionată de autorităţile locale în luna august a anului trecut, fiind în acest moment în funcţiune.
Acest proiect, având o valoare totalã de 13.055.227,00 lei, finanţat de Ministerul Mediului prin intermediul Programului de Reabilitare şi extindere a infrastructurii de apã şi apã uzatã, în procent de 85%, a fost iniţiat încă din anul 2007, reuşindu-se abia în anul 2009 să fie semnată Convenţia de finanţare. Statia de Epurare, comunã pentru cele douã sate, este amplasatã în partea sudică a localitãţii Boureni, la circa 400 m de limita acestuia cu deversare în albia majoră a râului Moldova. Aceasta este modulată pe două module, unul de 150 mc/zi, celălalt de 300 mc/zi, funcţionarea ei putând fi reglată în funcţie de necesităţi. Lungimea totală a reţelei de canalizare, în cele două localităţi este de 10.331 ml de retea de canalizare, fiind montate 276 de cămine de racordare pentru utilizatori.
Având în vedere faptul că, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice are calitatea de ordonator principal de credite pentru Proiectul ,,Sisteme de canalizare, epurare a apelor uzate şi alimentarea cu apă a localităţilor”, senatorul Florin Constantinescu a solicitat alocarea sumei de 1.173,26 mii lei, pentru continuarea lucrărilor de extindere a acestor reţele.
Cea de-a doua întrebare a fost adresată Ministerului Educaţiei Naţionale, având ca obiect ,,Reabilitarea Şcoala cu clasele I-VIII, sat Borşa, comuna Vlădeni, judeţul Iaşi”.
Senatorul Florin Constantinescu a subliniat faptul că, pentru buna desfăşurare a activităţii didactice a elevilor care studiază la Şcoala cu clasele I-VIII, sat Borşa, comuna Vlădeni, judeţul Iaşi, sunt necesare lucrări de reabilitare. Având în vedere faptul că, bugetul comunei Vlădeni nu dispune de fondurile necesare lucrărilor de reabilitare a unităţii de învăţământ, senatorul Florin Constantinescu a solicitat Ministerului Educaţiei Naţionale alocarea sumei de 27,622 mii lei pentru reabilitarea Şcolii cu clasele I-VIII, sat Borşa, comuna Vlădeni, judeţul Iaşi.
Interpelarea senatorului PSD Florin Constantinescu a fost adresată Secretariatului de Stat pentru Culte, având ca obiect ,,Finanţări lăcaşe de cult în anul 2013”.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin (1) al O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2013 pentru construirea şi repararea lăcaşelor de cult şi pentru sprijinirea activităţilor de asistenţă socială ale cultelor religioase prin Legea Bugetului de Stat pe anul 2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 106 din 22 februarie 2013, a fost alocată suma de 35.262.000 lei.
Prin intermediul interpelării adresate Secretariatului de Stat pentru Culte, senatorul Florin Constantinescu a solicitat date cu privire la suma şi numărul unităţilor de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România care au primit sprijin financiar prin Bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte în anul 2013. De asemenea, a mai solicitat suma şi numărul unităţilor de cult, din judeţul Iaşi, care au primit sprijin financiar în anul 2013.

Recomandări