Primul tren de mare viteză care va lega Parisul de Barcelona va circula de la 15 decembrie, a anunţat liderul guvernului spaniol Mariano Rajoy. Acesta va permite legătura dintre cele două oraşe în şase ore şi 20 de minute. Călătoria va dura şase ore şi 20 de minute, faţă de şase ore 40 cât este în prezent cu schimbarea trenului la Figueres, în apropiere de frontiera franceză.
„Vom face şase ore 20 de minute fără schimbări, altădată trebuia luat un tren de noapte care se oprea la Limoges. Se făceau 11 ore şi jumătate”, a apreciat Francois Hollande.
Trenul de la Iaşi la Bucureşti, pe o distanţă de circa 400 kilometri, face şapte ore, conform ziaruldeiasi.ro
Obiectivul final este de a lega Parisul de Barcelona în cinci ore şi 35 de minute, însă pentru aceasta este nevoie ca tronsonul dintre Perpignan şi Nimes, în sudul Franţei, să treacă la mare viteză, ceea ce este prevăzut pentru 2021.