2.5 C
Paşcani
joi, decembrie 26, 2024

Pascaniul în prag de a rămâne fără căldură. Pantazi: Nu putem continua să consumăm fără să plătim

Probleme serioase la regia păşcăneană de termoficare. Peste 4000 de apartamente sunt în pericol de a rămâne fără căldură şi apă caldă, în câteva săptămâni de zile, din cauza facturilor neachitate la furnizorul de gaz. Societatea are de achitat 1,2 milioane de lei, restante la EON GAZ, dar nu are banii necesari din lipsa încasărilor. Primarul Dumitru Pantazi a atras atenţia că administraţia locală nu poate subvenţiona întreaga activitate a regiei şi că locatarii trebuie să înţeleagă că nu pot continua să consume fără să plătească.
Conducerea regiei spune că a încercat o reeşalonare a datoriei pe şase luni de zile dar a fost refuzată de furnizorul de gaz. Mai mult mult încasările de la populaţie ar fi mai mari decât anul trecut, dar şcolile sunt cele care inregistreaza restante de aproape jumătate de milion de lei.
Edilul municipiului a mai spus că dacă nu situaţia încasărilor şi managementul nu se schimba atunci regia nu va supravietui.

Menţionăm că RAGCL are datorii de aproape 38 de milioane de lei în cea mai mare parte la bugetele de stat. În acelaşi timp are de încasat 61 de miliarde de lei de la populaţie şi agenţii economici.

Recomandări