Alte schimbari in administratia locala din Helesteni. Un consilier si-a pierdut mandatul, dupa ce partidul din care facea partea si-a retras sprijinul politic. Locul lui a fost vacantat, iar in urmatoarea sedinta de Consiliu Local, un nou ales isi va depune juramantul.
Un consilier local a fost dat afara din legislativul local. S-a intamplat ieri in sedinta Consiliului, la initiativa primarului care este si presedintele formatiunii politice din care a facut parte alesul.
Fanica Muscalu a fost pedepsit pentru ca in ultima perioada ar fi votat impotriva proiectelor PSD, desi face parte din aceasta formatiune politica de cateva luni de zile.
Consilierul ramas fara mandat si-a tradat si colegii din PDL in toamna anului trecut. Odata cu ordonanta traseistilor el a trecut in tabara PSD, dar a refuzat sa se alinieze ordinelor primite de la partid.
Mentionam ca Fanica Muscalu nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere in legatura cu aceasta decizie.
In urma votului de ieri in Consiliu Local a ramas un loc vacant. El urmeaza sa fie ocupat de urmatorul de pe lista de supleanti. Este vorba despre Cristian Nechita ce urmeaza sa fie validat in urmatoarea sedinta.
In prezent, Consiliul Local este format din 10 consilieri, majoritatea fiind detinuta de sociali democrati.