-0.6 C
Paşcani
duminică, decembrie 22, 2024

Cine mai acordă prime de Paşte?

Cele mai multe din instituţiile publice nu oferă nici anul acesta angajaţilor vreun fel de beneficii cu ocazia sărbătorilor pascale.
Pentru conducerea celor mai multe instituţii publice, Sărbătorile de Paşte nu sunt un motiv de a oferi angajaţilor un sprijin sau o mulţumire. Primăriile din Paşcani şi Târgu Frumos ridică din umeri din lipsă de fonduri, şcolile din judeţ nu au bugetate astfel de bonificaţii, salariaţii instituţiilor publice bucurându-se cu ocazia acestor sărbători doar de o zi liberă instituită prin lege.
La spitale situaţia e identică, din cauza modificărilor legii care nu mai permite astfel bonificaţii. La Spitalul de Urgenţe de la Paşcani conducerea încearcă totuşi să vină în întâmpinarea angajaţilor şi să le plătească înainte salariile pe luna aceasta pentru ca să poată şi ei face cumpărăturile necesare pregătirii acestei sărbători religioase. Ei vor primi până cel târziu la sfârşitul săptămânii, banii în conturi.

Precizăm că datorită noilor prevederi legislative, conducerea spitalului nu mai poate asigura angajaţilor astfel de ajutoare, aşa cum erau prevăzute în anii din urmă la diferite ocazii, prin oferirea de tichete cadou sau prime în funcţie de situaţie.

Cei de la Apa Vital au alt sistem de salarizare în funcţie de criterii de performanţă şi nu de ocazii speciale, aşadar nici angajaţii lor nu vor avea parte la aceste sărbători de vreun ajutor în plus. Angajaţii de la R.A.G.C.L. e posibil să primească totuşi o primă de 200 de lei, ca şi în anii trecuţi, suma fiind prinsă în contractul colectiv de muncă.

Conform modificărilor legislative din anul 2010 din timpul guvernării lui Boc, cei mai mulţi angajaţi din sistemul public nu mai au dreptul la prime oferite cu diferite ocazii, nici la tichete cadou sau alt 13-lea salariu, motiv pentru care conducerea intituţiilor dacă doreşte să îşi răsplătească angajaţii sau să-i ajute, trebuie să găsească alte surse de finanţare.

Recomandări