1.2 C
Paşcani
vineri, decembrie 27, 2024

Săptămâna faptelor bune. Campanie umanitară “Dăruieşte un zâmbet celor trişti”

Ce poate fi mai împlinit şi mai frumos sufleteşte, în această perioada. Se pare că pentru câţiva elevi, profesori de la Liceul Economic “Nicolae Iorga” şi un preot din Municipiu care are în grijă zeci de familii nevoiaşe, a aduce bucurie şi un zâmbet celor „bătuţi” de soartă. Campania de ajutorare ce poartă numele de “Dăruieşte un zâmbet celor trişti” a fost lansată în şcoala din Paşcani, iar zeci de elevi şi profesori nu au intarziat să răspundă pozitiv.

În câteva ore s-au adunat kg de carne, ulei, făină, paşte, legume, fructe şi alte bunuri alimentare.

eleve sc 5

Apoi, pachetele au fost împărţite celor nevoiaşi – bătrânilor singuri şi bolnavi.

Impresionate de situaţia persoanelor singure au fost şi elevele Bianca şi Giorgiana.

Printre cei aleşi de către preotul Dumitru Cristea care coordonează de câţiva ani Asociaţia filantropică – Milă Creştină, se află şi acest bătrân.

pr cristea

Locuieşte la o casă din Paşcani, dar pentru că nu mai este în putere şi are un handicap locomotor, în urmă cu câţiva ani fiindu-i amputat piciorul drept, încet – încet gospodăria a început să se degradeze.

Deşi are copii şi ei sunt necăjiţi, iar periodic nea Petru primeşte mâncare şi bani de la preotul Cristea. După câteva minute petrecute împreună la familia Petru Pauca ne-am îndreptat spre o altă casă. Mama şi fiica, ambele grav bolnave. Chiar şi aşa, au grja una de cealaltă cum pot.

pr cristea

Tanti Ileana a început să plângă atunci când a văzut gestul elevilor şi profesorilor. A fost binecuvântată de preot.

Mentionan că în această perioada, mai multe asociaţii şi organizaţii din Paşcani au strâns bani, alimente sau îmbrăcăminte pentru a fi date celor nevoiaşi şi pentru a aduce un zâmbet pe chipurile bătrânilor singuri şi bolnavi şi cu o situaţie financiară precară.

Materialul video in cadrul buletinului de stiri INFOBIT.

Recomandări