0.2 C
Paşcani
vineri, decembrie 27, 2024

Senator de Iași se opune pensiilor speciale „Nu putem să avem ca prioritate pensiile speciale”-senatorul Mihaela Popa

Senatorul PNL de Iaşi Mihaela Popa le cere celor 14 parlamentari ieşeni care susţin proiectul pensiilor speciale să facă „un gest de demnitate” şi să îşi retragă semnăturile de pe iniţiativă, întrucât pensiile speciale nu pot fi o prioritate cât timp România se confruntă cu alte probleme stringente.

Senatorul liberal Mihaela Popa a afirmat, într-un comunicat de presă transmis luni, că le cere celor 14 parlamentari ieşeni care au semnat proiectul privind pensiile speciale să îşi retragă semnăturile, ea precizând că va trimite solicitarea la birourile parlamentare din Iaşi ale acestora.

Popa a susţinut că, în momentul actual, România nu îşi permite nici financiar şi nici moral un astfel de proiect şi că priorităţile ar trebui să fie altele.

„România are una dintre cele mai mici pensii medii din Europa, cea mai mare rată de abandon şcolar din cauza sărăciei, alocaţia pentru copii a rămas la cuantumul de 42 de lei, sistemul medical din România ocupă penultimul loc, al 35-lea, în Indexul european al sistemelor medicale 2014, iar acordarea indemnizaţiei pentru mame încă întâmpină mari nedreptăţi. Când ne confruntăm cu atâtea probleme stringente ale societăţii, nu putem să avem ca prioritate pensiile speciale”, a afirmat senatorul PNL Mihaela Popa.

Ea le-a solicitat colegilor parlamentari de Iaşi care au semnat iniţiativa să facă „un gest de demnitate” şi să îşi retragă semnătura de pe acest proiect de lege.

„România lucrului bine făcut trebuie să înceapă cu noi”, a declarat senatorul PNL Mihaela Popa.

Din cei 23 de parlamentari de Iaşi, 14 au semnat în favoarea proiectului care prevede acordarea pensiilor speciale pentru parlamentari. Astfel, au semnat proiectul toţi cei şapte parlamentari ieşeni ai PSD, acestora adăugându-li-se trei reprezentanţi ai UNPR, doi independenţi, unul de la PMP şi un liberal.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamentarilor, a fost depusă, joi, la Camera Deputaţilor şi este semnată de 255 de deputaţi şi senatori.

Conducerea PNL a decis că proiectul pensiilor speciale pentru parlamentari nu are girul politic al PNL, declara copreşedintele Alina Gorghiu.

Iniţiativa este semnată de către deputaţii PNL Calimente Mihăiţă, Cherecheş Florica, Chirteş Ioan-Cristian, Costin Gheorghe, Crăciunescu Grigore, Cristian Horia, Dobrinescu Traian, Gireadă Dumitru-Verginel, Grecea Maria, Gudu Vasile, Horga Vasile, Iane Daniel, Laza-Matiuţa Liviu, Oros Nechita-Adrian, Pardău Dumitru, Sămărtinean Cornel-Mircea, Scarlat George, Urcan Ionaş-Florin, Varga Vasile, Zlati Radu şi senatorii liberali Grapă Sebastian, Grigoraş Viorel, Iliescu Lucian.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, declara că liberalii nu susţin pensiile speciale pentru parlamentari şi că partidul va face efortul de a-şi convinge proprii parlamentari care au semnat această iniţiativă, adăugând că speră să nu fie puşi în situaţia unor sancţiuni.

Sursa: Ziarul de Iași

Recomandări