0.2 C
Paşcani
vineri, decembrie 27, 2024

Muntele din centrul Pașcaniului

Peste o sută de tone de piatră concasată este depozitată de câteva zile în centrul orasului Paşcani. Materialul este adus de către firma care se ocupă de lucrările de reparaţie, moderinzare şi asfaltare a străzilor din Municipiu.

munte piatra 1
Păşcănenii care trec prin zona se uită miraţi la cei peste 3 metri înălţime de piatră, se întreabă ce o să se facă cu ea şi nelămuriţi, îşi continuă drumul.

Viceprimarul oraşului, Vasile Axinte a spus că, în câteva zile vor începe lucrările de asflatare a străzii Republicii, după ce muncitorii au scos piatră cubică, au refăcut zidul de sprijin şi terasamentul urmând să se monteze bordurile. Cel mai probabil la sfârşitul lunii mai a.c. şoferii vor putea circulă cu maşinile pe această stradă, ce face legatura intre zonele Vale si Deal.

Menţionăm că piatră cubică scoasă de pe stradă Republicii a fost dusă şi depozitată în staţia Raizer şi va fi folosită pentru pavajul altor sectoare de drum.

Materialul video in cadrul buletinului de stiri INFOBIT.

Recomandări