Cirulaţie blocată în această după amiază, zeci de minute, pe un drum judeţean. Un nuc, bătrân şi putred în interior, a căzut în mijlocul drumului, iar până să fi ridicat de către reprezentanţii de la Drumuri Judeţene Iaşi, maşinile au circulat pe un sens de mers.
Copacul cu pricina se află în zona fostului C.A.P. de la Valea Seacă.
La faţă locului a venit şi primarul din comună, Valeriu Roman pentru a rezolva problema, iar pentru ca, nucul nu se afla pe rază comunei, problema a fost pasată celor de la judeţ. Si un echipaj de politie a fost prezent acolo, pentru a dirija traficul.
Menţionăm că meteorologii de la Administraţia Naţională de Meteorologie au emis o atenţionare cod galben de vreme rea printre are se află şi judeţul Iaşi. Aici se vor semnala ploi cu caracter torenţial ce pot atinge până la 30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi grindină.