Atenţie şoferi, în următoarele zile vor fi restricţii de circulaţie pe câteva străzi importante din Paşcani. Se va turna stratul de uzură. De astăzi, 10 iunie s-a început cu stradă Ştefan cel Mare – în zona Vatra, urmând Ceferiştilor şi Panta Republicii.
Muncitorii de la firma care a câştigat licitaţia, Eky Sam Târgu Frumos turnau asflat pe sensul de mers de la Spitalul Municipal până la intersecţia de la Obor. Astfel, maşinile au circulat pe un sens de mers. La faţa locului, pentru a preîntâmpina incidentele în trafic, a fost şi un echipaj de la Poliţia Locală din Paşcani.
Viceprimarul oraşului Paşcani, Vasile Axinte spune că vor fi finalizate 4 străzi din oraş în următoarea perioada.
De când au început lucrările pe această stradă s-a plombat, au fost montate conducte de apă, s-a turnat primul strat de binder, s-au ridicat capacele de canal, dar s-au pavat şi trotuarele.
Menţionăm că administraţia locală are în derulare un amplu program de modernizare a străzilor din Paşcani, cu fonduri europene dar şi cu bani de la bugetul local şi din credite.