Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele repartizării computerizate pe site-ul admitere.edu.ro. Din totalul celor 128.685 de elevi care au completat fişele de înscriere, în prima etapă au fost repartizaţi computerizat 124.805 elevi (98,5%).
Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a finalizat marţi, 14 iulie, prima etapă de admitere în unităţile de învăţământ liceal de stat a absolvenţilor de clasa a VIII-a. Elevii şi părinţii pot obţine informaţii referitoare la rezultatele primei etape de admitere computerizată în licee pe site-ul admitere.edu.ro, unde datele au fost publicate începând cu ora 12.00.
Din totalul celor 128.685 de elevi care au completat fişele de înscriere, în prima etapă au fost repartizaţi computerizat 124.805 elevi (98,5%), se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei. În total, 1.880 de elevi urmează să fie repartizaţi în cea de-a doua etapă, în data de 23 iulie. Au fost completate 1.886.895 de opţiuni de înscriere, ceea ce reprezintă, în medie, 14 opţiuni pentru fiecare elev în parte.