Piata domeniului imobiliar din Romania este una schimbatoare. Dezvoltatorii se orienteaza catre locuinte pe care pot sa le construiasca rapid si sa le vanda ieftin.
Constructorii scot pe piata case cu structura de metal, care se ridica in doar cateva zile. Lucrarile sunt garantate o suta de ani, rezista la cutremur iar costurile de intretinere sunt mici, spun proprietarii.
„Aceasta structura se monteaza cu usurinta si, chiar fara ruleta, la terminarea asamblarii avem o constructie exacta. O casa obisnuita de 250 mp se poate ridica intr-o saptamana, plus alte doua saptamani pentru finisaje si instalatii sanitare”, spune Marius Rotar, constructor.
Cel mai vandut model este cel de 72 mp, care l-a incantat si pe Alin, proaspat proprietar. „26.000 de euro este un pret foarte bun, eu sunt foarte multumit, e foarte bine izolata si fonic, si termic”, declara acesta.
Pentru ca este izolata extrem de bine, locuinta nu necesita o incalzire costisitoare. La o casa de 200 de metri patrati, de exemplu, proprietarul nu va plati o factura mai mare de 100 de lei, promit dezvoltatorii.
Sotia lui Alin spune ca locul e foarte confortabil. „Avem acum 24 de grade, centrala a mers doar cateva ore azi-noapte, de azi-noapte nu mai merge caldura si se mentin 24 de grade.”
Piatra constructiilor din caramida este si anul acesta in cadere cu 10%, asa ca e greu de crezut ca dezvoltatorii vor tine la pret. Mai ales ca locuintele pe structura metalica le fac concurenta directa.
In functie de suprafata si dotari, casele pe sistem metalic se vand cu preturi cuprinse intre 20 si 50 de mii de euro. Locuintele din caramida de doar 200 mp ajung in schimb sa coste si 65.000 de euro.
Sursa PRO TV