Trei zile de tradiţii şi obiceiuri în câteva localităţi din zona Moldovei, printre ele se află Târgu Frumos şi Brăteşti, exact acolo unde sunt comunităţi de ruşi – lipoveni. Spectacolul este programat pentru după amiaza zilei de duminică, când sunt aşteptaţi la căminele culturale cât mai multe persoane.
Proiectul „Să ne cunoaştem obiceiurile, tradiţiile, limba maternă şi istoria ţării de origine” se va desfăşura în perioada 3 – 5 octombrie a.c., în 5 localităţi din zona Moldovei – Paşcani, Tg. Frumos, Brăteşti, Lespezi şi Roman. În satul Brăteşti din comuna Stolniceni Prăjescu spectacolul este programat pentru ziua de duminică, începând cu orele 16.00 la căminul cultural.
Prin proiect se doreşte o mai bună valorificare a istoriei minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt organizate seminarii, expoziţii de fotografii şi spectacolul cultural artistic „Convieţuire culturală interetnică în zona Moldovei” unde vor participa peste 15 ansambluri artistice, atât din Dobrogea cât şi din Moldova.
Evenimentele proiectului aduc un tribut bătrânilor din zona Moldovei care îşi respectă tradiţiile, obiceiurile, portul şi limba maternă. De asemnea, proiectul vine în întâmpinarea de a redescoperi, recunoaşte identitatea istorică, culturală şi etnică a României.
Proiectul „Să ne cunoaştem obiceiurile, tradiţiile, limba maternă şi istoria ţării de origine”, a primit finanţare, conform priorităţilor anului 2015, stabilite la nivelul Departamentului pentru Relaţii Interetnice.