Discuții pentru locomotiva cu aburi din Gara Pașcani. O comisie pune la punct detaliile

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Discuții pentru locomotiva cu aburi din Gara Pașcani. O comisie pune la punct detaliile

O comisie formată din reprezentanți de la de la CFR Iași și București, Depoul Pașcani și administrația locală s-a întâlnit astăzi dimineață pentru a discuta despre următorii pași ce se vor face pentru ca locomotiva cu aburi adusă în Gara Pașcani să fie reabilitată și modernizată. Se dorește ca aceasta să fie monument reprezentativ penru oraș, astfel urmând să fie poziționat acolo unde acum sunt cele două chioșcuri din fața Gării.

Discuții pentru locomotiva din Pașcani. Astăzi, o comisie s-a întâlnit pentru a pune la punct detalii despre aceasta. Astfel, s-a stabilit ca aceasta să fie reabilitată și modernizată cu fonduri de la CFR, iar partea administrației locale ține de faptul că trebuie amplasată în fața Gării, în loculul celor două chioșcuri.

Tot în cadrul proiectului de reabilitare și moderizare a străzii Gării, ține și monumentul eroilor aflat în spațiul verde dintre Oficiul Poștal și chioșcurile cu ziare și pâine. Din primele discuții acesta va rămâne tot acolo, însă se va face vizibil trecătorilor.

Așadar, locomotiva de patrimoniu, cu aburi ce a fost construită în anii 1930 va ajunge în Depoul din Pașcani în următoarea perioadă pentru a fi reabilitată, moderinzată și vopsită.

PULSUL ZILEI

Seară de pricesne și liniște sufletească în lanul de lavandă Armonia Naturii din Todirești

Seară de Pricesne și Liniște Sufletească în lanul Armonia Naturii ✨În această perioadă binecuvântată a Postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel, vă invităm vineri seară, de la ora 19.30, să ne hrănim sufletele cu pace, rugăciune și cântare sfântă.Vă...

Noi reguli pentru susținerea examenului auto

Începând cu 1 iulie 2026, examenul teoretic pentru obținerea permisului de conducere va fi organizat după noi reguli în județul Botoșani. Măsurile au fost dispuse de prefectul Raluca Curelariu și urmăresc reducerea aglomerației și eficientizarea activității Serviciului Permise. Cea mai...

Inspectorii ITM vor începe să bată la ușa firmelor din Iași să verifice câtă apă minerală primesc angajații

Valul de căldură aduce controale în județ. ITM Iași trimite inspectorii pe teren în această perioadă, până în luna august inclusiv, pentru a verifica modul în care angajatorii protejează lucrătorii expuși la temperaturi extreme. Firmele care nu aplică măsurile...

Vine canicula! Ce măsuri vor fi luate în municipiul Pașcani

Cu privire la prevenirea efectelor caniculei asupra populaţiei în Municipiul Pașcani Pentru implementarea unitară a măsurilor necesare pentru intervenţia rapidă în cazul apariţiei perioadelor cu temperaturi extreme, s-au stabilit și comunicat următoarele nivele de alertă în funcţie de codurile meteorologice...

O sentință care te lasă cu gura căscată: cantitățile de ploaie căzute au devenit secret de stat

Până și cât plouă e secret de stat. Primăria Pașcani a contestat facturile emise de ApaVital pentru canalizarea apei de ploaie, invocând faptul că firma nu-i mai comunică datele meteo, astfel încât să poată verifica corectitudinea calculelor. În instanță,...

Liceul Tehnologic Mihai Busuioc Pașcani: Între performanță profesională și descoperire culturală – trei săptămâni Erasmus+ în inima Italiei

Între performanță profesională și descoperire culturală – trei săptămâni Erasmus+ în inima Italiei Timp de trei săptămâni, 13 elevi de la Liceul Tehnologic ,,Mihai Busuioc” Pașcani, specializarea Mecanic Auto, coordonați de domnul profesor Radu Tataru, au schimbat sala de clasă...

Colegiul Sadoveanu se pregătește de renovare. Licitația pentru lucrări a fost lansată

Pas important pentru modernizarea Colegiului Național „Mihail Sadoveanu” din Pașcani. Administrația locală a scos la licitație contractul pentru execuția lucrărilor de reabilitare și eficientizare energetică a unității de învățământ. Investiția vizează cele trei corpuri de clădire ale colegiului – corpul...

O avere pentru un sens giratoriu

O mică avere pentru amenajarea definitivă a sensului giratoriu de la intersecția străzilor Moldovei, Crinilor și Dragoș Vodă. Specialiștii estimează că ar fi nevoie de cca. 3,76 milioane de lei pentru plata lucrărilor. Proiectul pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici se...

Atelier de coronițe și momente folclorice în lanul de lavandă Armonia Naturii de la Todirești – VIDEO

În zi de Sânzîiene și de Ziua Universală a Iei, la Todirești tradițiile au avut loc de cinste. În lanul de lavandă al familiei Damaschin (Armonia Naturii), a avut loc un atelier de coronițe și momente folclorice sustinute de...

Noi provocări pentru consilieri pășcănenii. Gabriela Nedelcu depune jurământul – DOC

Legislativul pășcănean este convocat în ședință ordinară pe 30 iunie, de la ora 9. Pe ordinea de zi sunt 16 proiecte de hotărâre, patru inițiate de consilierul Vlad Macovei, unul de viceprimar, Claudiu Bodoașcă, iar restul de primarul municipiului,...
Paşcani
cer senin
24.8 ° C
24.8 °
24.8 °
64%
2.4m/s
0%
vin
31 °
S
30 °
D
33 °
lun
34 °
mar
34 °

Niciun articol afișat