Sigur că suntem miraţi, zi de zi, de tot felul de funcţii şi trăsături ale corpului uman. Adevărul despre anatomia omului poate fi mai ciudat decât ficţiunea. Pentru a dovedi asta, „Mental Floss“ a realizat un top cu cele mai mari ciudăţenii ale organismului.
1. Limba – cel mai puternic organ de sine stătător
Ce are limba ta în comun cu braţele unei caracatiţe sau cu trompa unui elefant? Păi, toate sunt exemple ale unei structuri unice numite „hidrostat muscular“, un grup de muşchi care funcţionează fără ajutorul oaselor. Ca orice organism care este în mare parte apă, hidrostatul are un volum constant, aşa că, atunci când anumite celule se contractă, întregul ansamblu trebuie să se dilate în altă parte. Rezultatul este o parte a anatomiei umane care este şi flexibilă, şi puternică. Dacă limba ar fi atât de mare ca trompa unui elefant, ar putea scoate copacii din rădăcină.
2. Osul hioid – cel care nu e ataşat de nimic
Acest osuleţ mic, de forma unei potcoave nu este conectat de niciun alt os. Treaba lui este complet independentă de restul scheletului uman. Numit şi „osul limbii“, hioidul stă deasupra laringelui, oferind o ancoră pentru muşchii gurii, în special pentru limbă. Nu-ţi face griji, osul acesta nu prea poate fi rupt decât dacă cineva te sugrumă. Sperăm să nu fie cazul.
3. Filtrumul – şănţuleţul aflat deasupra buzei de sus
Şănţuleţul de deasupra buzei nu este acolo doar pentru a face probleme fetelor atunci când aplică rujul. Filtrumul este doar o amintire a timpului petrecut în burta mamei. Când se formează bebeluşul, cele două părţi ale feţei se dezvoltă în mod independent şi apoi se unesc la mijloc. Atunci când cele două părţi nu se sudează cum trebuie, rezultatele sunt destul de grave: una din 750 de naşteri rezultă în „palatoschizis“, despicătura vălului palatin.
Romanii considerau acest şănţuleţ extrem de sexi şi l-au numit „Arcul lui Cupidon“. De fapt, cuvântul „filtrum“ (philtrum) provine din greacă şi înseamnă „poţiune de dragoste“.
4. Părul – combinaţie ciudată de ţesut mort şi viu în acelaşi timp
Există tot felul de poveşti cu privire la păr. Una dintre cele mai cunoscute este că părul continuă să crească şi după moarte. De fapt, după ce mori, părul sau unghiile nu mai cresc, doar pielea se retrage deoarece se deshidratează, cauzând iluzia înfiorătoare că părul continuă să crească.
Adevărul este că părul este o combinaţie ciudată de viu şi mort. Foliculul de păr viu împinge în afară firul de păr mort, care este format din două tipuri de celule moarte, dar care protejează, numite cheratină. Din aceeaşi cheratină sunt alcătuite şi unghiile.
Atunci când părul se albeşte, înseamnă că celulele de pigment sunt pe moarte. Un alt memento al faptului că omul este muritor.
5. Unghiile – ghearele care ne ajutau la supravieţuire
Ai observat vreodată că unghiile de la picioare cresc mai încet decât cele de la mâini? Asta se întâmplă deoarece există o corelare evoluţionistă între lungimea falangelor terminale (oasele vârfurilor degetelor) şi ritmul în care cresc unghiile. Vârful degetelor de la picioare este mai scurt decât cel ale degetelor de la mâini, aşa că unghiile picioarelor nu cresc la fel de repede.
Acelaşi principiu funcţionează şi între degetele de la mâini: unghia degetului mijlociu va creşte mai repede decât cea a degetului mic. Această corelare aparent arbitrară are legătură cu micşorarea rolului unghiilor – ghearelor în supravieţuirea omului. Dacă unghiile tale sunt mai groase şi cresc mai repede, întreabă-te dacă nu cumva ar trebui să sapi mai mult cu mâinile goale.
6. Bioluminiscenţa – sau cum strălucim ca licuricii
Licuricii şi meduzele strălucesc. Se pare că este valabil şi pentru oameni. Acest fenomen natural este rezultatul unui proces metabolic, iar oamenii de ştiinţă sunt conştienţi de el de multă vreme. Însă abia în 2009, când o echipă de cercetători japonezi a inventat o cameră de fotografiat de 1.000 de ori mai sensibilă decât ochiul uman, a putut fi bioluminiscenţa capturată pe film. Lumina emanată de corpul uman pare să funcţioneze în cicluri de 24 de ore, dând cea mai mare strălucire la sfârşitul după-amiezii, în special pe obraji, frunte şi gât.
7. Proteina kinezină – sau cum şi celulele au picioare
Din „menajeria“ microscopică care alcătuieşte corpul uman, cel mai bizar „animal“ poate fi proteina kinezină, o proteină motor a cărei slujbă este să livreze molecule importante către părţile corpului care au nevoie de ele. Ce este remarcabil la această proteină este modul în care se deplasează: ea „merge“ pe drumurile microscopice folosindu-se de două structuri prinse de baza ei, care sunt numite „picioruşe“. Deşi oamenii de ştiinţă nu se pun de acord asupra a ce reprezintă exact aceste formaţiuni asemănătoare cu picioarele, nu există dubiu că modul de transport al acestei proteine seamănă foarte mult cu cel al oamenilor.
8. Ficatul – cel mai rezistent organ
Ficatul poate că are o reputaţie proastă şi o înfăţişare greţoasă, dar dacă nu ţi-ar curăţa organismul, ai arăta şi tu la fel de scârbos. Din fericire pentru noi, ficatul este poate cel mai rezistent organ: se poate regenera din doar 25% din masa totală.
9. Vomeronazalul – un organ inutil
Există organe importante şi foarte importante în corpul uman, însă unele sunt acolo degeaba. În ceea ce priveşte inutilitatea unor părţi ale organismului, probabil că ai auzit de noadă (rămăşiţa cozii de maimuţă), apendice sau chiar degetul mic de la picior. Printre ele se află şi organul vomeronazal, situat în nasul tău.
La început, acest organ micuţ ajuta la detectarea informaţiilor primite prin aer, mai precis a feromonilor emanaţi de membrii sexului opus. Omul modern nu prea pare a folosi acest organ, care nici măcar nu are nervi să-l conecteze de creier.
10. Organele genitale – se pare că nu suntem atât de diferiţi
Bărbaţii şi femeile au mult mai multe în comun decât se crede, mai ales „acolo jos“. Datorită faptului că fetusul nu are organele sexuale dezvoltate decât abia pe la cinci luni de sarcină, bărbaţii şi femeile au rămăşiţe ale sexului opus, unele chiar mai utile decât credem.
Clitorisul este, pur şi simplu un penis mai mic, însă partea feminină din masculi este mai puţin utilă. „Utricula prostatică“, o formaţiune asemănătoare unui săculeţ, pur şi simplu atârnă acolo agăţată de glanda prostatică. În secolul XIX, această structură era cunoscută sub numele de „vagina masculina“, sintagmă care nu mai are nevoie de traducere.
Adevarul.ro