12 semafoare pe Europeană, până la Tg. Frumos. Unde vor fi amplasate? „Vom face 2 ore până la Castelul de Apă”

În zilele următoare vor fi montate semafoare în câteva intersecţii de pe DN 28. Dar ele nu vor fi puse în funcţiune decât după o simulare „pe viu”, care să stabilească timpii optimi şi modul de sincronizare a unora dintre ele. Directorul Regionalei de drumuri naţionale ne-a spus că are deja 12 semafoare pentru testarea gestionării traficului, cu ajutorul cărora se va stabili dacă aceasta este într-adevăr o soluţie pentru degrevarea ambuteiajelor care se formează mai ales la Podu Iloaiei. Altfel, „dacă ele nu vor fi corelate, vom face două ore până la Castelul de apă”, a adăugat Ovidiu Laicu.

Testul, care va fi realizat cu ajutorul unui soft ce urmează să fie ajustat de o firmă specializată în astfel de intervenţii, este punctul final al propunerilor formulate la începutul anului într-o şedinţă de lucru convocată la începutul anului de prefectul judeţului la Primăria din Podu Iloaiei. Irinel Bucur, de la Asociaţia HaiCăSePoate, a menţionat la acea vreme opţiunea semaforizării discutată la întâlnirea prefectului Bogdan Cojocaru cu primarul Ioan Alexa, cu Ovidiu Laicu, şeful DRDP, şi cu cms.-şef Mihai Şoric, de la Serviciul Poliţiei Rutiere.

De altfel, cei de la Poliţia Rutieră au indicat punctele nevralgice de acolo şi au propus semaforizarea unor treceri de pietoni şi crearea unor benzi de stocare în intersecţii precum cea cu drumul spre Erbiceni (pentru virajul la stânga pe DJ 281), respectiv cu strada Cuza Vodă (pentru virajul la stânga spre Primăria Podu Iloaiei).

Cititi si: Şapte mari intersecţii din judeţ vor fi reamenajate cu bani europeni. Unde sunt acestea

Testele pentru semaforizare vor fi făcute la Leţcani (un punct), în Podu Iloaiei (patru puncte – cele patru treceri de pietoni şi intersecţiile adiacente, respectiv la podul peste Bahlui, la primărie, lângă farmacie şi liceul tehnologic/ ieşirea spre Budăi), la Bălţaţi (un punct) şi Tg. Frumos. „Ideea este să creăm un culoar pentru coloana de maşini între Leţcani şi Tg. Frumos”, ne-a mai spus directorul DRDP.

La rândul său, Irinel Bucur ne-a spus că testele vor fi făcute cel mai probabil la începutul lunii iulie şi că de această modalitate de reglare a traficului s-au arătat deja interesaţi şi sucevenii.

Sursa Ziarul de Iasi

PULSUL ZILEI

Vânătoare de ouă și ateliere pentru cei mici, în apropierea sărbătorilor

In timp ce gospodinele sunt prinse cu pregătirile pentru sărbătorile pascale, cei mici s-au distrat la maxim la sfârșitul săptămânii trecute la o vânătoare de ouă. Restaurantul Grande Castell din apropierea municipiului Pașcani a organizat sâmbătă, 4 aprilie, o...

A început Săptămâna Patimilor. Ce semnificație au zilele și ce tradiții respectă credincioșii

După Duminica Floriilor, credincioșii ortodocși au intrat în Săptămâna Patimilor, perioada cea mai importantă dinaintea Paștelui. Sunt zile în care accentul cade pe liniște, rugăciune și pregătirea sufletească pentru Înviere. În această perioadă, BIT TV va difuza în fiecare...

Primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu, va fi condus pe ultimul drum marți

Comunitatea din Stolniceni-Prăjescu se pregătește să își ia rămas-bun de la primarul Costel Hugianu, care s-a stins din viață la vârsta de 64 de ani, în noaptea de 3 spre 4 aprilie, în urma unor probleme medicale. Ceremonia de înmormântare...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel...

Expoziție de icoane deschisă din Lunea Mare, 6 aprilie, la Casa de Cultură Pașcani. Expun elevii de la Seminarul Teologic Ortodox "Sfântul Vasile cel Mare" - Iași. "Vă invităm în perioada 6 aprilie - 04 mai 2026 să vizitați expoziția...

Cum vor circula autobuzele de Paște

În prima zi de Paște, autobuzele societății pășcănene de transport public nu vor circula pe niciun traseu, deoarece toți șoferii au zi liberă. De asemenea, în zilele de vineri, 10 aprilie, sâmbătă, 11 aprilie, și a doua zi de...

Pașcaniul, șanse mari pentru interzicerea jocurilor de noroc

După dezbateri intense și mii de comentarii postate pe rețelele de socializare, Pașcaniul ar putea scăpa de păcănele. Proiectul propus de primarul Marius Pintilie pentru menținerea activităților sălilor de jocuri de noroc și mutarea lor la periferia municipiului ar...

Sărbători Pascale la Tătăruși, în Bucovina Mică, cu spectacole în zilele de 12 și 13 aprilie. Invitați de seamă și voie bună, la Centrul...

Administrația locală din comuna Tătăruși invită cetățenii la concerte de Paște. În prima și a doua zi din sărbătorile pascale, 12 și 13 aprilie, la Centrul Cultural Alexandru Vasiliu, de la ora 17:00, numeroși artiști vor aduce voia bună...

Finala concursului „Muguri de cântec românesc” a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești – Vânători

Finala concursului "Muguri de cântec românesc" a avut loc de Florii. Trofeul a fost câștigat de Oana Elena Popa din Crivești - Vânători "𝑴𝒖𝒈𝒖𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒂̂𝒏𝒕𝒆𝒄𝒖𝒍𝒖𝒊 𝒓𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒆𝒔𝒄 𝒂𝒖 𝒊̂𝒎𝒃𝒐𝒃𝒐𝒄𝒊𝒕 𝒅𝒆 𝑭𝒍𝒐𝒓𝒊𝒊 Astăzi a avut loc finala concursului „Muguri de cântec românesc”, un...

Primăriile care închid sălile de jocuri vor primi bani pentru școli. Unde se aplică

Alfred Simonis propune acordarea de fonduri pentru educație primăriilor care elimină sălile de jocuri de noroc, ca măsură de sprijin pentru comunități. Un președinte de Consiliu Județean propune ca primăriile care decid să închidă sălile de jocuri de noroc să...

Un bărbat din Iași se aruncă în fața mașinilor, pe trecerea de pietoni, pentru a șantaja șoferii. Oamenii l-au reclamat imediat la poliție

Un bărbat din Iași s-a gândit la o metodă ingenioasă de a face bani, astfel că acesta se aruncă, pe trecerea de pietoni, în fața mașinilor pentru a cere despăgubiri de la șoferi. Acesta avea alături de el și...
Paşcani
ploaie ușoară
7.5 ° C
7.5 °
7.5 °
78 %
5.9kmh
100 %
lun
8 °
mar
14 °
mie
8 °
J
6 °
vin
5 °

Niciun articol afișat