Sportivii din Pașcani au obținut rezultate extraordinar de bune la Campionatul Național de Qwan Ki Do, desfășurat în perioada 21–22 martie, la Sala Polivalentă Onești. Competiția a reunit participanți din întreaga țară, fiind una dintre cele mai importante din calendarul acestui sport.
Reprezentanții clubului Long Ho Pașcani au reușit să urce de mai multe ori pe podium, obținând în total 13 medalii: 8 de aur, 3 de argint și 2 de bronz, a precizat președintele Clubului Long Ho Pașcani. Rezultatele confirmă munca depusă la antrenamente și nivelul bun de pregătire al sportivilor.
Competiția a inclus mai multe categorii de vârstă și niveluri de experiență, oferind participanților ocazia să își demonstreze tehnica, disciplina și spiritul competitiv în fața arbitrilor și a publicului.
Performanța sportivilor din Pașcani este una notabilă și aduce din nou orașul în prim-plan la nivel național, în cadrul unei discipline sportive spectaculoase și tot mai apreciate.
În continuare, în calendarul competițional urmează un alt eveniment de anvergură.
De precizat este faptul că anul trecut, Clubul Long Ho Pașcani a sărbătorit 40 de ani de la înființare. Peste 2.000 de sportivi au fost antrenați până în prezent la clubul Long Ho Pașcani. Acesta a fost înființat în anul 1985 de Adrian Zămosteanu și Ovidiu Covaci, directorul tehnic al Federației Române de Qwan Ki Do.
