138 de ani, de la infiintarea Partidului National Liberal

C.P. Vineri 24 mai este o zi specială pentru toți liberalii pășcăneni, indiferent că sunt membri activi ai PNL sau simpli susținători. Mâine se împlinesc 138 de ani de când Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, A.G. Golescu şi alţi fruntaşi liberali puneau bazele Partidului Naţional Liberal.
În prezent, Partidul Naţional Liberal este singurul partid din prim-planul vieţii politice româneşti care are privilegiul de a avea o istorie de peste 100 de ani, fiind adesea denumit „partid istoric”.
„Pentru liberali, indiferent că sunt membri ai PNL sau simpli simpatizanţi, ziua de 24 mai este una specială. La 1875, după mai bine de jumătate de veac de activitate deconcertată a mişcării liberale, elita intelectuală şi politică liberală a vremii a înţeles că trebuie să-şi coaguleze forţele în cadrul unui singur corp politic. Vorbim despre un partid istoric care și-a pus amprenta în mod decisiv asupra istoriei moderne a României și a contribuit la realizarea statului democratic român modern.
Exemple în acest sens sunt multiple și aș reaminti doar câteva: instaurarea monarhiei, obținerea independenței Principatelor Române, Marea Unire de la 1918, crearea unora dintre instituțiile necesare funcționării statului modern român (Banca Națională a României), Constituția de la 1923 care a fost si cea mai modernă Constituție din Europa acelor vremuri.
După Revoluție, PNL s-a implicat în viața politică, economică și socială a României.
În acest moment, PNL este poziționat ca principalul reprezentant al dreptei de pe scena politică românească și dorește să fie polarizatorul ei.
Cu această ocazie urăm un călduros “La mulți ani” tuturor liberalilor pășcăneni și îi asigurăm că toată activitatea noastră se axează pe un singur principiu: acela de a promova conceptiile și doctrinele liberale pe scena politică locală.

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
câțiva nori
9.9 ° C
9.9 °
9.9 °
59 %
3.3kmh
21 %
D
12 °
lun
12 °
mar
12 °
mie
10 °
J
7 °

Niciun articol afișat