back to top
luni, februarie 23, 2026
4.6 C
Paşcani

15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale. Recitări de poezie în stradă, la Pașcani

15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale. Recitări de poezie în stradă, la Pașcani

Cât de frumoase sunt poeziile! Câtă emoție transmit! Un moment apreciat de mulți trecători s-a întâmplat astăzi, 15 ianuarie, când în România se marcheză prin evenimente culturale ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu. În mai toate școlile au loc momente dedicate poetului. De câțiva ani, poeta Valentina Becart reușește să scoată elevii în stradă pentru a recita trecătorilor. Cetățenii emoționați au surprins aceste moment prin fotografii și filmări postate apoi pe rețelele de socializare.

Astăzi, 15 ianuarie, Esplanada din Pașcani a fost luată cu asalt de către un grup de elevi și profesori care mergeau și cântau sau recitau poezii din opera eminesciană. Ei au fost pregătiți și cu pancarte unde erau trecute datele importante din viața lui Eminescu dar și fotografii care marcau anumite momente din ceea ce a fost poetul.

Evenimentul s-a numit sugestiv “Poezia în stradă” și a fost foarte apreciat de toți trecătorii care s-au aflat la orele amiezii pe Esplandă sau în capătul scărilor mari, acolo unde au poposit pentru câteva minute grupul pentru ca elevii să recite cele mai îndrăgite poezii. De pe listă nu au lipsit – O rămâi, Somnoroase păsărele, Revedere, Glosă sau Trecut-au anii…

Elevii care au recitat poezii au fost de la Liceul Teoretic “Miron Costin” din Pașcani, coordonatori fiind Valentina Becart, poet și preşedinta cenaclului literar-artistic “Vasile Alecsandri” Pașcani alături de profesorul Carmen Pasat.

Pe parcursul unei ore, atât cât a durat acțiunea, doritorii au aflat informații despre viața lui Eminescu, de la naștere, copilărie, operă și chiar probleme avute în partea a doua a vieții. Cât de important este Eminescu pentru acest popor precizează Valetina Becart. “Eminescu a rezistat timpului cu cele mai frumoase poezii scrise de-a lungul anilor. Spiritul eminescian este pretutidini pentru că acesta înseamnă frumos și rafinament și cred că aceste elemente se regăsesc în oamenii care știu să recite o poezii și să o înțeleagă în profunzime.”

Primul eveniment de acest gen în Pașcani a avut loc în anul 2013 când un grup de elevi de la Unirea au străbătut orașul recitând poezii.

PULSUL ZILEI

Bibliotecă nouă la Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” din Pașcani – FOTO

Liceul Tehnologic „Nicolae Iorga” din Pașcani are, de curând, o bibliotecă nouă. Spațiul a fost complet reamenajat în vacanța dintre module și oferă acum condiții mai bune pentru elevii care vor să citească sau să învețe într-un mediu liniștit. Reprezentanții...

Plouă în camere la Căminul Remar din Pașcani. Locatarii de la ultimul etaj stau sub nailoane – FOTO

Situație disperată la Căminului Remar din municipiul Pașcani, din zona Vale, de pe strada Izvoarelor. Acoperișul este distrus iar mai multor oameni care stau la ultimul etaj le plouă în camere. În acest caz este și doamna Mariana, în...

Pașcaniul nu are strategii și proiecte pentru asfaltarea străzilor. 65% din ele sunt de pământ sau balastate

Primăria Pașcani nu are nicio strategie pentru asfaltarea străzilor din pământ sau balast, cele mai multe dintre ele fiind din suburbii. Din cele 231 de străzi ale municipiului, doar 80 sunt asfaltate, adică 35% din ele. Pentru restul de...

Asociație pentru transportul public metropolitan la Pașcani

Administrația locală din Pașcani face, de nevoie, primii pași spre realizarea unei zone metropolitane împreună cu unele localități din împrejurimi. Deocamdată, parteneriatul vizează comuna Stolniceni-Prăjescu, pentru înființarea unei rute de transport public local care să lege cele două localități....

Proiect cu fonduri europene la Școala Gimnazială Butea. Elevii învăță cum să protejeze mediul prin tehnologia modernă

C.P. Vă aducem la cunoștință faptul că, Școala Gimnazială Butea, judetul Iași finalizează proiectul denumit ”Smart green spaces integrating urban agriculture and digital education”, 2024-1BG01-KA220-SCH-000244111, proiect inițiat de Robotika Academy din Bulgaria. În cadrul proiectului participă Școli Gimnaziale din...

Profesori de la Școala Gimnazială Specială Pașcani, formare profesională în Spania

C.P. Mobilitate Erasmus+ pentru cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Speciale Pașcani, în Spania În perioada 16–20 februarie 2026, Școala Gimnazială Specială Pașcani a desfășurat prima mobilitate din anul școlar curent și din cel de-al treilea an de acreditare Erasmus+, patru...

Cresc taxele de școlarizare la universități, din toamnă. Facultatea care va percepe cu peste 2.500 de lei mai mult

Taxele de școlarizare se vor majora din toamnă, înainte ca Guvernul să stabilească tăierile de cheltuieli. Spre exemplu, Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va percepe o taxă aproape dublă: de la 3.200 de...

A început Postul Paştelui, cel mai aspru din an. Ce opţiuni alimentare au românii în următoarele 48 de zile

De astăzi începe oficial Postul Paştelui. Este considerat cel mai aspru din an, pentru că timp de 48 de zile credincioşii trebuie să respecte restricţii stricte. Ieri, de lăsata secului, oamenii s-au adunat în jurul mesei, ca să intre...

După ger și ninsoare, vremea se schimbă radical. Temperaturi și de 17 grade în weekend

După ce săptămâna trecută am trecut, la propriu, prin viscol şi ninsori puternice, începem să respirăm uşuraţi, vine primăvara! Urmează zile însorite cu temperaturi cu 10 grade Celsius mai mari decât cele de acum. Meteorologii ne sfătuiesc să ţinem,...

Ro-Alert, împărțit în patru categorii. Ce tipuri de mesaje vom primi

Vă amintiţi cum miercurea trecută toată ţara vorbea, încă de la prima oră a dimineţii, despre acelaşi lucru? Cu toţii am fost treziţi, la 4 dimineaţa, de sunetul de neconfundat şi imposibil de ignorat al Ro-Alertului. Anunţa codul roşu de ninsori şi, fără...
Paşcani
cer acoperit de nori
4.2 ° C
4.2 °
4.2 °
94 %
1.9kmh
100 %
lun
4 °
mar
6 °
mie
4 °
J
2 °
vin
3 °

Niciun articol afișat