150.000 lei pentru expertizarea aducțiunii de apă pentru Pașcani

Conducta de aducțiune a apei pentru municipiul Pașcani va fi expertizată din punct de vedere tehnic. Hotărârea a fost luată de legislativul pășcănean la propunerea consilierului Vlad Macovei. Pentru plata specialiștilor care se vor ocupa de verificări a fost alocată de la bugetul local suma de 150.000 lei. Dezbaterile pe această temă au avut loc în ședința care a avut loc pe 27 iunie, de la ora 09.00.

Atât inițiatorul, cât și edilul municipiului au susținut că este nevoie să fie cunoscută starea tehnică reală a conductei de apă pentru a putea fi programate reparații și a fi preîntâmpinate noi avarii.

Proiectul a fost pus pe masa consilierilor după numeroase discuții în urma unor avarii repetate pe conducta de aducțiune a apei, la începutul lunii mai a.c., în urma cărora pășcănenii au rămas fără apă timp de 5 zile. Concluzia principală la care s-a ajuns în urma analizei cauzelor a fost că avariile ar fi apărut din cauza calității rețelei și a lucrărilor de execuție. De asemenea, s-a hotărât realizarea unei surse alternative de apă, o stație de epurare pe Siret, nu repararea aducțiunii cu probleme, pe motiv că ar fi costisitoare și nu a fost achitat creditul contractat pentru realizarea investiției.

Menționăm că noua aducțiune de apă pentru municipiul Pașcani are cca 43 de km și a fost dată în folosință în anul 2009.

PULSUL ZILEI

Șoferii își pot afla acum istoricul de amenzi și numărul de puncte de penalizare. Serviciul e valabil de pe 6 martie 2026

Poliția Română anunță noi funcționalități pe platforma digitală a Ministerul Afacerilor Interne, care permit șoferilor să consulte online starea dreptului de a conduce și numărul punctelor de penalizare, în secțiunea „Istoric de sancțiuni la regimul circulației”. Cum pot fi verificate...

Ce se întâmplă cu vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo până pe 23 martie pentru fiecare regiune a țării

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, valabilă între 9 - 23 martie. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât cele obișnuite pentru această perioadă în majoritatea regiunilor țării, cu maxime ce pot...

Când și cu ce bani vor fi extinse rețelele de canalizare? Zeci de străzi cu deversări necontrolate

Administrația locală din Pașcani nu va aloca în acest an niciun leu de la bugetul local pentru extinderea rețelelor de canalizare. În momentul de față, din cele 231 de străzi, pe 94 nu sunt deloc conducte de canalizare, mai...

Înscrieri la rugby

Oportunități pentru tinerii care vor să facă un sport de performanță și să se dezvolte armonios. Clubul CSM Pașcani face înscrieri la rugby. Antrenamentele vor fi gratuite cu unul dintre cei mai buni antrenori din tară, Marcel Grecu Gontineac. Iată...

Bebeluș intoxicat, lapte praf cu apă din fântână

  Un bebeluș de doar 21 de zile, internată Spitalul de Urgență din Pașcani a fost preluat cu elicopterul si transportat la Spitalul Clinic de Urgență „Sfânta Maria” - Iași. Medicii cred că nou-născutul ar fi fost intoxicat cu nitriți după...

Cu ce partide ar vota românii dacă ar avea loc alegeri parlamentare duminică

Cel mai recent sondaj de opinie ce reflectă intenția de vot a românilor plasează partidul AUR în continuare pe prima poziție, la un scor dublu față de PSD.Potrivit cercetării sociologice, dacă mâine ar avea loc alegeri, echipa lui George...

PSD Iași: Câți oameni trebuie să mai moară pentru ca Alexe să-și recunoască incompetența și să demisioneze?

  COMUNICAT: Două tragedii petrecute pe același drum județean din comuna Mădârjac arată, în cel mai dureros mod posibil, cât de periculoasă poate deveni nepăsarea administrativă. În județul Iași, în anul 2026, oameni își pierd viața pentru că ambulanța nu...

INVITAȚIE LA TEATRU

Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani vă invită la teatru, pe 26 martie a.c., de la ora 19.00 „Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, vă invităm JOI, 26 MARTIE 2026, începând cu orele 19.00 la un spectacol...

Campanie națională de promavare a vaccinarii:„COPIL VACCINAT = COPIL PROTEJAT”

Comunicat Primăria Pașcani: În perioada martie-aprilie 2026, sub sloganul „COPIL VACCINAT = COPIL PROTEJAT”, în România se va derula CAMPANIA NAȚIONALĂ DE PROMOVARE A VACCINĂRII. Această inițiativă urmărește să îmbunătățească nivelul de conștientizare cu privire la importanța vaccinării și să...

Paradoxul muncii la români: unii au două joburi, în timp ce 4 milioane nu au niciunul

Un studiu Workmonitor 2026 realizat de Randstad România arată că 47% dintre angajații români au sau își caută al doilea job. Procentul este peste media globală de 40%. De asemenea, o treime dintre angajații români și-au crescut sau intenționează...
Paşcani
cer senin
14.2 ° C
14.2 °
14.2 °
43 %
5.2kmh
6 %
lun
14 °
mar
16 °
mie
15 °
J
14 °
vin
14 °

Niciun articol afișat