20 de ani de la înființarea Liceului Tehnologic Hîrlău

Eveniment deosebit vineri la Hîrlău: Liceul Tehnologic din localitate a sărbătorit 20 de ani de la înființare, prin lansarea revistei școlii, momente artistice de folclor și teatru, cât și printr-un simpozion de istorie sau prezentări interesante.

Înființată inițial ca și școală profesională, instituția a fost transformată ulterior în școală de arte și meserii, apoi în grup școlar tehnic, iar în anul 2012 a devenit Liceul Tehnologic Hîrlău, în prezent cu peste 1000 de elevi, cuprinși în 38 de clase. Activitățile dedicate evenimentului au început încă de joi și au cuprins domenii diferite care ilustrează dezvoltarea elevilor.

Pe parcursul celor 2 zile elevii, profesorii și invitații de seamă au participat la manifestări interesante, fie că e vorba de piese de teatru, prezentări deosebite ale elevilor prin care demonstrează că stăpânesc temeinic domeniile alese sau de lansarea numărului 4 al revistei școlare ”File de liceu”, care poate fi accesată și online pe site-ul liceului.

În cadrul activităților a fost susținut un fragment din piesa de teatru ”Cântăreața cheală” a lui Eugen Ionescu și a avut loc un simpozion interesant, realizat în colaborare cu facultatea de istorie a Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, prin care elevii au putut să afle mai multe informații despre monedele din secolul XIV.

Elevii și profesorii au obținut pe parcursul ,rezultate importante la concursuri de profil sau olimpiade școlare, formând împreună o adevărată echipă care a reușit să ajute școala să evolueze, pe parcursul anilor.

Mai mult, școala este implicată în 3 mari proiecte care au dezvoltat instituția din punct de vedere material, prin fonduri Phare sau primite de la Banca Mondială, având în prezent și rolul de partener în 6 proiecte cu finanțare europeană.

Evenimentul a fost încheiat printr-un moment artistic de o valoare deosebită, în cadrul căruia Ansamblul folcloric ”Rapsodia” al liceului a încântat auditoriul cu cântece cunoscute și obiceiuri din zonă, strigături, chiote, învârtite și bucurie autentică, tinerii aducând în prim plan tradiții frumoase românești, prin dans,instrumentația specifică și glasul expresiv al Alexandrei Muscalu, solista grupului.

Directoarea Liceului Tehnologic din Hîrlău, Lorena Iancu, a mulțumit tuturor celor care s-au implicat și au susținut activitățile școlii de-a lungul anilor, fie că e vorba de oficialități, inspectoratul școlar sau agenți economici.

Mai menționăm că și televiziunea TV Bit a primit o diplomă de excelență și de merit în cadrul acestui eveniment cultural-educativ, pentru obiectivitate și promovarea activităților instituției, prin mijloacele mass-media de care dispune.

PULSUL ZILEI

Sportivii pașcăneni, 23 de medalii

Sportivii pașcăneni de la clubul Long Ho Pașcani au confirmat din nou nivelul deosebit de tehnică și pregătire fizică, de această dată la Campionatul Național de Qwan Ki Do pentru juniori și seniori. Competiția a avut loc în perioada...

Două zile de muzică și dans la Pașcani. Cine sunt câștigătorii trofeelor „Curcubeul Artelor” – FOTO

Două zile de muzică, dans și emoții pe scenă. Casa Municipală de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani a organizat, în weekend, cea de-a zecea ediție a festivalului-concurs pentru copii și tineret „Curcubeul Artelor”. Evenimentul s-a desfășurat pe două secțiuni,...

Scandal electoral în Alaska: Doi candidați din tabere diferite au același nume

Scandal electoral de proporții în statul american Alaska, cu numai două zile înaintea alegerilor legislative din 3 noiembrie. FBI are suspiciuni că persoane apropiate Partidului Democrat au încercat să manipuleze votul prin înscrierea în cursă a unui candidat care...

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, intervine în scandalul balcoanelor închise și vine cu o promisiune

Ministrul Dezvoltării intervine în scandalul balcoanelor închise și promite că propriertarii nu vor plăti impozite mai mari sau chiar duble, așa cum prevede Codul Urbanismului în cazul construcțiilor fără autorizație. Soluția este o nouă prevedere legală dedicată balcoanelor care...

Românii se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Condiția esențială pentru a primi pensia întreagă

Românii care au muncit suficient pot ieși la pensie cu cinci ani mai devreme, fără să piardă niciun procent din pensie. Dar atenție! Nu este același lucru cu pensia anticipată, unde penalizările pot ajunge la 24%. Potrivit articolului 56 din...

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie

Luna Culturii la Pașcani. Ce activități a pregătit Casa de Cultură Mihail Sadoveanu în noiembrie "Luna noiembrie este Luna Culturii la Pașcani. Toate manifestările culturale organizate de Casa de Cultură din Pașcani sunt dedicate scriitorului pășcănean Mihail Sadoveanu.Astfel pe lângă...

Criză în administrația locală: O primărie din trei nu își poate plăti salariile din venituri proprii

Administrația locală din România se confruntă cu probleme financiare și demografice. O primărie din trei nu a reușit să își acopere în 2025 cheltuielile salariale din venituri proprii, iar aproximativ 80% dintre localități au pierdut populație în ultimul deceniu....

Tichetul de masă a înghețat: formula legală l-a lăsat la 45 de lei, deși alimentele s-au scumpit cu 7,75% într-un an. Studiul ASE cere...

Pentru tichete de masă de 50 de lei pe zi, în loc de 45, pledează profesorul universitar de economie Cristian Păun, pe baza unui studiu al Academiei de Studii Economice prezentat pe 27 octombrie. Pentru un salariat, diferența înseamnă...

Reguli noi pentru cookie-uri: butonul „Refuz” trebuie să stea lângă „Accept tot”, iar căsuțele bifate dispar. Camera a votat 205 la 29, Senatul îl...

Reguli noi pentru cookie-uri: site-urile care îți arată un buton „Accept tot” vor trebui să pună lângă el, pe același nivel, un buton de refuz, iar căsuțele bifate din oficiu vor fi interzise. Camera Deputaților, care este for decizional,...

Se prelungește termenul pentru depunerea cererilor în măsurile pentru fermele mici și investiții în plante medicinale și aromatice

A fost prelungit termenul de depunere a proiectelor în intervențiile DR-14 – „Investiții în fermele de mici dimensiuni” – și DR-18 – „Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice”. Măsurile derulate de AFIR rămân deschise până pe data de...
Paşcani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.4 °
9.4 °
73%
2.7m/s
100%
lun
11 °
mar
13 °
mie
10 °
J
8 °
vin
7 °

Niciun articol afișat