26 de şcoli încep luni cursurile fără autorizaţie sanitară, şi peste 100 fără autorizaţie PSI. Cifre mai bune ca în alţi ani. Iată situaţia în detaliu!

Luni începe noul an şcolar pentru aproximativ 129.500 de elevi, preşcolari şi antepreşcolari din judeţul Iaşi. Însă, deşi situaţia este mai bună ca în anii trecuţi, nici în anul şcolar 2023-2024, de autorizaţie sanitară de funcţionare şi de securitate la incendiu nu vor beneficia toate unităţile de învăţământ.

Doar 185 din cele 211 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat au primit autorizaţie sanitară de funcţionare, iar mai puţin de jumătate au autorizaţie de securitate la incendiu.

Structura unităţilor de învăţământ

În noul an, judeţul Iaşi va avea 211 unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, dintre care 99 sunt în mediul urban, iar 112 în mediul rural. Acestea includ 3 creşe, 23 grădiniţe cu program prelungit, 2 şcoli primare, 115 şcoli gimnaziale, 19 colegii naţionale/colegii, 29 licee, 19 şcoli profesionale şi o şcoală postliceală.

În total, cele 211 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat au 391 de structuri arondate: 324 în mediul rural şi 67 în mediul urban. Din reţeaua şcolară a învăţământului preuniversitar de stat din judeţul Iaşi face parte şi Liceul „Junior”, care este structură arondată a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.

Vor fi 59 de unităţi de învăţământ particular autorizate: 1 creşă, 32 de grădiniţe, 12 şcoli primare, 5 şcoli gimnaziale, 5 colegii/licee şi 4 şcoli postliceale. În plus, reţeaua şcolară este completată de cinci unităţi conexe, respectiv Palatul Copiilor Iaşi, Clubul Copiilor Paşcani, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Centrul Judeţean de Excelenţă Iaşi şi Clubul Sportiv Şcolar „Unirea” Iaşi, care au 13 structuri arondate.

Toate aceste unităţi şcolare cumulează aproximativ 141.000 de angajaţi şi copii, dintre care sunt aproximativ 129.500 de elevi, preşcolari şi antepreşcolari.

Continuarea pe Ziarul de Iași

PULSUL ZILEI

Romalimenta anunţă un nou val de scumpiri la alimente după Paște: „Nu avem altă soluție”

Prețurile alimentelor au înregistrat o creștere de aproximativ 10% în primele luni ale acestui an față de aceeași perioadă din 2025, iar după sărbătorile pascale sunt așteptate noi majorări, avertizează Aurel Popescu, președintele Federației Patronale Române din Industria Alimentară...

Statul vrea banii românilor. Titluri de stat Tezaur. De ce dobânzi pot beneficia cetățenii care investesc

Românii pot investi din nou în titlurile de stat Tezaur, în perioada 6 aprilie – 8 mai 2026, beneficiind de dobânzi anuale de până la 7,50% și de un regim fiscal avantajos, cu venituri neimpozabile și acces facil atât...

A început Săptămâna Patimilor 2026: Preotul explică ce tradiții și obiceiuri trebuie să respecte credincioșii în Lunea Mare

Creștinii ortodocși marchează luni, 6 aprilie 2026, începutul Săptămânii Patimilor, prin Lunea Mare, o zi dedicată pregătirii spirituale înaintea Învierii Domnului. În biserici au loc slujbe speciale, denii și rugăciuni solemne, care au rolul de a aprofunda semnificația jertfei...

Harta roșie a turismului în primele două luni ale anului 2026. Iașul, în scădere cu 6%, Rediul la egalitate cu Pașcaniul

Turismul din Iași a început anul 2026 sub semnul scăderii. În primele două luni, județul a pierdut 6% dintre vizitatori comparativ cu perioada similară din 2025, potrivit datelor oficiale ale Institutului Național de Statistică, analizate de ZDI. Deși municipiul...

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...
Paşcani
cer senin
7.7 ° C
7.7 °
7.7 °
76 %
1.9kmh
2 %
lun
22 °
mar
11 °
mie
8 °
J
6 °
vin
7 °

Niciun articol afișat