Doi politisti de la Pascani si Tatarusi, avansati in grad

Cu prilejul zilei de 1 Decembrie, doi politisti de la Politia Municipiului Pascani si Sectia 6 Rurala Pascani au fost avansati in grad joi, 29 noiembrie, la sediul Inspectoratului de Politie Judetean Iasi. Este vorba despre Vladut Voicu, de la Biroul Rutier care a devenit agent principal si Constantin Sebastian Munteanu, care lucreaza la Postul de Politie Tatarusi si a fost avansat in functia de agent sef.

Aceste avansari vin înainte de îndeplinirea stagiului minim în gradul profesional deținut, a poliţiştilor care îndeplinesc condiţiile legale şi care pe parcursul anului 2018 au avut rezultate meritorii în activitatea desfăşurată și s-au remarcat prin profesionalism.

Cu această ocazie, Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi Iaşi, comisar-șef de poliţie Gîtlan Costel a dat citire dispozițiilor de avansare a ofiţerilor şi agenţilor de poliţie.

Mentionam ca in total au fost avansaţi 29 de poliţişti ieşeni, dintre care 15 ofiţeri de poliţie și 14 agenţi de poliţie.

Totodată, au fost adresate 59 de mulțumiri scrise, dintre care 31 ofițerilor de poliție, 26 agenților de poliție și 2 personalului civil, din cadrul I.P.J. Iași.

Au fost acordate 44 de felicitări scrise, dintre care 9 ofițerilor de poliție și 35 agenților de poliție.

De asemenea, șefului Postului de Poliție Andrieșeni i-a fost decernată „Placheta de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne”, întrucât, în luna iulie 2018 a salvat un bărbat care a încercat să se sinucidă.

 

PULSUL ZILEI

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...

Pompierii, la datorie în perioada sărbătorilor. Recomandări pentru a evita incendiile – VIDEO

În perioada Floriilor și în apropierea Sărbătorilor Pascale, pompierii din județul Iași sunt la datorie și pregătiți să intervină în orice situație de urgență. Zilnic, peste 160 de militari sunt la datorie, iar o parte dintre aceștia desfășoară controale și...

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00

Pelerinaj de Florii, la Todirești, pe 5 aprilie de la ora 16:00. "Dragii mei, DUMINICĂ 5 aprilie 2026, ora 16⁰⁰ vă invităm să ne însoțiți în PELERINAJUL DE FLORII din localitatea noastră! Ne întălnim la ora 16⁰⁰ la Biserica "Nașterea Maicii Domnului"...
Paşcani
cer senin
15.4 ° C
15.4 °
15.4 °
54 %
2.6kmh
6 %
S
15 °
D
16 °
lun
20 °
mar
12 °
mie
7 °

Niciun articol afișat