duminică, mai 4, 2025
14 C
Paşcani
Login

3 ÎN 1: BARBAT DIN ERBICENI,CERCETAT PENTRU INFRACȚIUNI LA REGIMUL RUTIER

La data de 22 septembrie a.c., polițiștii Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Hârlău au depistat un bărbat, de 34 de ani, din comuna Erbiceni, în timp ce conducea un moped neînregistrat, pe raza comunei Erbiceni.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.

Cercetările continuă.

Recomandări