marți, iulie 8, 2025
32.8 C
Paşcani
Login

500 de femei invitate la cină

500 de femei invitate la cină

Acțiune inedită din partea conducerii unei comune din apropiere de Pașcani. 500 de doamne și domnișore au fost invitate la o masă festivă pentru a le mulțumi că există și pentru tot ceea ce fac în această viață. Inițiativa vine din partea administrației locale în colaborare cu reprezenatnții Căminului Cultural din Hălăucești. 

Materialul video în cadrul știrilor INFOBIT!

500 de femei au acceptat invitația primarului, viceprimarului și consilierilor locali din PNL de a servi cina, masă festivă organziată cu ocazia zilei de 8 martie, Ziua Internațională a Femeii. Înainte de eveniment, la Biserica din comună a avut loc și o slujbă religioasă, timp în care au fost binecuvântate femeile din localitate.

Evenimentul a avut loc la Casa de nunți din comuna Hălăucești, iar tinerii din comună ce fac parte din cercurile de dans a Căminului Cultural au pregătit un frumos și emoționant program artistic cu dansuri, cântece și poezii.

Costurile cinei au fost suportate de către primar, viceprimar și consilierii PNL din comuna Hălăucești, din bugetul propriu.

De menționat este faptul că de câteva luni, reprezentanții Căminului Cultural din comună încearcă să atragă tinerii și nu numai la activități de socializare și de promovare a tradițiilor românești.

Recomandări