1 C
Paşcani
duminică, decembrie 15, 2024

620 de ani de atestare documentara a comunei Tatarusi. Activitati tot anul

Romania – 100, Tatarusi – 620. In anul Centenarului Marii Uniri a Romaniei, comuna Tatarusi sarbatoreste 620 de ani de la prima atestare documentara. Asadar, intreaga comunitate se dedica acestor doua mari sarbatori cu o multitudine de evenimente culturale, educative, sportive sau religioase.

Una dintre ele a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, la scoala din centrul comunei. Au avut loc diferite momente artistice, dar si un concurs pe teme religioase cu zeci de elevi de la toate structurile din satele componente. Cei mai buni concurenti au primit premii si dulciuri.

Activitati vor continua insa tot anul, iar primarul comunei, Costel Iosub, a precizat ca s-a realizat si un calendar al manifestarilor. Sunt incheiate parteneriate cu toate institutiile publice din comuna.

Tot anul acesta, vor fi editii speciale ale celor trei mari festivaluri de la Tatarusi, iar pe 2 iulie, data atestarii va fi zi de sarbatoare in comuna. Tatarusenii din toate colturile lumii sunt asteptati acasa.

Mentionam ca pe 2 iulie 1398 a fost atestata documentara comuna, fiind considerata una dintre cele mai vechi asezari din Moldova. Mica Bucovina, asa cum este numita in ultima perioada, a devenit intre timp una dintre cele mai frumoase comunitati rurale din Romania.

Recomandări