70 amenzi în trei zile în Pașcani și comunele apropiate, pentru încalcarea regulilor de prevenire a infectiei cu SARS-COV2

Politistii pascaneni au dat 70 de amenzi in trei zile in municipiu si comunele din imprejurimi, pentru incalcarea regulilor de prevenire a infectiilor cu virusul SARS-COV2, in valoare de peste 10.000 lei.

Sase dintre ele sunt pentru nerespectarea interdictiilor privind deplasarea sau libera circulatie. Mai exact, este vorba despre carantina de noapte, din intervalul 22:00 – 5:00, instituita de pe 15 martie a.c..

Intre aceste ore se poate iesi din casa doar pentru motive întemeiate și doar în baza declarației pe propria răspundere, precizeaza autoritatile. Documentul poate fi descarcat si completat de pe site-ul formular.sts.ro.

De precizat este faptul ca, sub autoritatea Instituției Prefectului, in fiecare zi sunt desfăşurate noi acţiuni de verificare în zone aglomerate şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID 19.

Marti, in judetul Iasi, au participat peste 240 de politiști şi polițiști locali şi au fost verificate 72 de societăți comerciale şi 38 de mijloace de transport persoane, în total fiind legitimate 1.796 de persoane.

În urma neregulilor constatate pe parcursul acţiunilor au fost aplicate 88 de sancţiuni contravenţionale, toate pentru nepurtarea măştii de protecţie.

PULSUL ZILEI

Legislativul pășcănean, ședință pe 16 aprilie

Ședința ordinară pentru luna aprilie a.c. a legislativului pășcănean a fost programată pe 16 aprilie, de la ora 10.00. Iată care sunt proiectele propuse pe ordinea de zi: Ordinea de zi - Dispoziție Primar nr. 259/09.04.2026 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea contului...

Ce nu se mănâncă în Săptămâna Mare a Paştelui. Alimentele de post interzise în Săptămâna Patimilor

Creștinii ortodocși intră luni, 10 aprilie, în Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare a Paștelui. Ce nu se mănâncă în ultima săptămână a postului Paștelui? Printre tradițiile specifice în Săptămâna Mare se numără păstrarea liniștii, respectarea strictă a postului, îngrijirea...

Peste 9.000 de polițiști și 400 de radare pe șosele, în minivacanța de Paște. Poliția Română: „Vor acționa zilnic la nivel național”

Peste 9.000 de polițiști și mai mult de 400 de aparate radar pentru monitorizarea traficului și prevenirea vitezei excesive sunt pregătite pentru șoferi în această minivacanță de Paște, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Române, Bogdan Ghebaur, joi,...

Muzeul Municipal Pașcani partener în expoziția „Meșteșug, simbol și credință” de la Muzeul Municipal Regina Maria din Iași – FOTO/VIDEO

Muzeul Municipal Regina Maria Iași: Expoziția „Meșteșug, simbol și credință” aduce în fața privitorului una dintre cele mai vechi și mai expresive forme de artă populară românească: închistrirea ouălor de Paști. Acest meșteșug, transmis din generație în generație, este o...

NOUL PUG al Pașcaniului, în dezbatere publică

  Proiectul noului PUG al municipiului Pașcani precum și raportul de mediu au fost puse in dezbatere publică. Documentele pot fi accesate pe site‐ul instituției iar întâlnirea cu cetățenii a fos progrmată pe 25 mai, de la ora 14.00. COMUNICAT PRIMARIA PAȘCANI,...

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Durează doar trei zile, pe esplanada din zona Vale – FOTO

S-a deschis târgul de Paște la Pașcani. Dacă vreți să vă pregătiți pentru masa de Paște cu produse de la producători locali sau să cumpărați creații populare cu specific acestei perioade atunci trebuie să știți că le găsiți pe...

Măsurile dispuse la nivelul județului Iași pentru o minivacanță în siguranță

ISU Iasi: Românii vor avea parte de o minivacanță de patru zile pentru a se bucura de Sărbătorile Pascale, prilej în care, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Mihail Sturdza” al Județului Iași vor monitoriza permanent situația ...

Daruri de Paște pentru familiile nevoiașe

Comunicat: Echipa PSD Pascani demonstrează, încă o dată, că nu lasă pe nimeni în urmă. Ca de fiecare dată, membrii organizației din Pașcani sunt alături de comunitate și sprijină persoanele vulnerabile, mai ales în preajma sărbătorilor. În acest an, au...

Surprize pentru copiii salariaților de la Electroputere VFU

Momente de neuitat pentru copiii salariaților de la ELectroputere VFU Pașcani. Au fost invitați sa participe la o întâlnire cu „Iepurașul de Paste” dar si cu un "doctor de suflete" care le-a vorbit despre importanțata acestei sărbători. „În mijlocul nostru...

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale – FOTO

Asociația Teofil cel Milostiv a adus bucurie familiilor cu posibilități reduse, în preajma sărbătorilor pascale. "În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, am reușit să aducem puțină bucurie și nădejde în casele beneficiarilor noștri, prin distribuirea de pachete cu produse alimentare. Mulțumiri speciale...
Paşcani
cer acoperit de nori
3.7 ° C
3.7 °
3.7 °
81 %
3kmh
100 %
vin
8 °
S
11 °
D
13 °
lun
12 °
mar
11 °

Niciun articol afișat