Festivalul Mustului la Hanul Ancuței

festivalul mustului

Bucate alese, must la discreție, turte cu slăninuță și bineînțeles lăutari la un eveniment deosebit: Festivalul Mustului îi așteaptă sâmbătă seara pe toți degustătorii de bucate tradiționale și muzică bună, la Hanul Ancuței.
Toamna nu aduce numai ploi și vreme mohorâtă, ci și cântec, joc și voie bună. Sâmbătă la Hanul Ancuței de la Miroslovești, începând cu orele 18.30, va avea loc Festivalul Mustului, eveniment așteptat atât de iubitorii de muzică bună, dar și de gurmanzii dornici să deguste preparate tradiționale de calitate.

Muzica lăutărească de elită, interpretată de Cornelia Catanga și de Aurel Pădureanu, va fi asezonată cu preparate gătite tradițional precum pastramă de oaie cu mămăliguță caldă, ghiveci de legume cu berbecuț sau cârnăciori vânătorești.

Mustul și turta cu slănină din partea casei nu vor lipsi de la nicio masă, iar prețul unui bilet va fi de 50 de lei de persoană.
festivalul mustului meniu
Pentru ca este sezonul recoltelor, acest eveniment este dedicat iubitorilor de bucate tradiționale, care pot să viziteze hanul și duminică pentru a gusta bucate delicioase, dar și pentru a vedea cum sunt preparate plăcintele la cuptor, magiunul, pâinea de casă sau cozonacii.

festivalul mustului meniu

PULSUL ZILEI

Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume

Comunicat: Un medic stomatolog din Pașcani vrea să ajungă pe cel mai izolat vulcan din lume. Mount Sidley este ultima etapă a unui proiect rar în alpinismul mondial, cele mai inalte 7 varfuri vulcanice de pe cele 7 continente...

Primăria Pașcani distribuie cartele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate

Comunicat: Primăria Municipiului Pașcani informează cetățenii că persoanele care au depus declarația fiscală pentru taxa specială de salubrizare pot ridica cartelele de acces pentru Eco-Insulele digitalizate. 📅 Perioada de distribuire: 16 martie – 30 aprilie 2026
📍 Locul: sediul Primăriei Municipiului...

Școală nouă în comuna Lespezi

În comuna lespezi va fi construită o școală nouă. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Lucian Marcu, într-o postare pe rețelele de socializare. "O victorie pentru educație: Construim o școală nouă în Lespezi! Dragi locuitori ai comunei Lespezi, Vin astăzi...

Campania de sănătate ajunge în municipiul Pașcani

  Comunicat: În perioada 16–30 martie 2026, Crucea Roșie Română, împreună cu Crucea Roșie Română – Filiala Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Pașcani, desfășoară în municipiul Pașcani campania de sănătate „Healthy Communities”, dedicată tuturor locuitorilor din comunitate, cu accent...

Proiect de lege pentru eliberarea câinilor din lanț. Ce riscă cei care țin animalele legate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune schimbări importante în modul în care câinii pot fi ținuți în curți și gospodării, vizând în special o practică larg răspândită în mediul rural și anume: ținerea animalelor în lanț. Concret,...

Cel mai romantic oraș din Europa nu este Paris sau Veneția. Ce destinație a câștigat titlul

Cel mai romantic oraș din Europa este Madrid, capitala Spaniei, potrivit unui studiu realizat de compania aeriană Icelandair, conform Express. Cercetătorii au analizat date din zeci de orașe europene, luând în calcul viața de noapte, populația de celibatari, gradul de incluziune...

Guvernul a adoptat bugetul pentru 2026. Crește salariul minim de la 1 iulie

Guvernul a adoptat în ședința extraordinară de joi seară toate actele de pe agendă, inclusiv legea bugetului de stat pentru anul 2026 și hotărârea privind creșterea salariului minim. Tot astăzi a fost aprobată și prelungirea schemei de sprijin pentru...

Cum va fi vremea de Paștele ortodox. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru intervalul 16 martie - 13 aprilie. Potrivit ANM, vom avea temperaturi ușor mai ridicate decât normalul în prima parte a perioadei și precipitații deficitare în mai multe regiuni. Estimările acoperă...

INCENDIU DE VEGETAȚIE, CU PAGUBE, LA BLĂGEȘTI

Incendiu de proporții în suburbia Blăgești din Pașcani. Miercuri seară, în jurul orei 19:30, au fost mistuite de flăcări 30 de hectare de vegetație și un hectar de pădure de salcâm. Incendiul a pornit, cel mai probabil, de la...
Paşcani
cer fragmentat
6.5 ° C
6.5 °
6.5 °
55 %
1.1kmh
67 %
D
6 °
lun
12 °
mar
13 °
mie
11 °
J
6 °

Niciun articol afișat