8038 de elevi de clasa a VIII-a din școlile ieșene sunt așteptați să participe la Simularea Evaluării Naționale organizate de Ministerul Educației

C.P. 8038 de elevi ai claselor a VIII-a sunt așteptați, săptămâna viitoare, la Simularea Examenului de Evaluare Națională, organizată în 164 de unități de învățământ din județul Iași (56 din mediul urban și 108 în mediul rural).

Pentru 81 de elevi din 43 de unități de învățământ Comisia județeană a propus adaptarea procedurilor de susținere a probelor în vederea asigurării condițiilor de egalizare a șanselor Conform Ordinului M.E. nr. 6760/7.12.2023, referitor la organizarea simulării evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2023-2024, elevii de clasa a VIII-a vor susține luni, 5 februarie 2024, proba scrisă la Limba şi literatura română, iar marți 6 februarie 2024, proba scrisă la Matematică. Pe 23 februarie 2024 vor fi comunicate rezultatele obținute.

Pentru a veni în sprijinul elevilor care se pregătesc pentru susținerea simulărilor naționale, Inspectoratul Școlar Județean Iași a elaborat teste de antrenament pentru toate disciplinele de examen, care au fost transmise miercuri, 10 ianuarie 2024, către unitățile școlare

La simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024, lucrările vor fi scanate în clasă și corectate pe platforma digitalizată.

Conform Procedurii privind organizarea și desfășurarea simulării probelor din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și a simulării probelor scrise ale Examenului Național de Bacalaureat din anul școlar 2023-2024, colțul lucrării nu se închide și nu se lipește, secretizarea urmând să fie realizată în platforma destinată evaluării digitalizate după încărcarea acesteia.

Repartizarea elevilor pe săli se realizează astfel încât aceștia să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, la nivelul unității de învăţământ/centrului de examen

Probele din cadrul simulării naționale încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30, potrivit procedurii.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probele simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat completarea casetei de identificare din broșura cu subiecte.

La simularea probelor din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a, elevii primesc subiectele în formă de broșura, putând să solicite și pagini suplimentare, dacă este cazul. Broșura se predă la finalul probei şi, întrucât conține subiecte, aceasta nu rămâne în posesia elevilor.

Întrucât pentru itemii obiectivi nu sunt prevăzute spații de rezolvare, elevul rezolvă acești itemi pe ciornă și scrie răspunsul corect în broșură. Aceasta conține, la final, pagini suplimentare liniate, pe care elevul le poate folosi în vederea finalizării răspunsurilor ce necesită redactare, în cazul în care spațiul alocat nu a fost suficient sau a greșit și dorește să reia rezolvarea.”

La proba de limba și literatura română şi/sau maternă, un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței a literei asociate răspunsului considerat corect. De asemenea, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a marcajului X și marcarea cu X a răspunsului considerat corect. 

La proba de matematică, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul al II-lea poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect. 

La proba de limba și literatura română sunt permise sublinierile pe text cu creion sau stilou/pix de culoare albastră. În cazul itemilor care vizează sintaxa frazei este permisă delimitarea propozițiilor în frază, fără a se considera semn particular. 

La figurile de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră. De asemenea, este permisă realizarea unor figuri geometrice (cu creion sau stilou/pix de culoare albastră) în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor. 

După verificarea fiecărei lucrări, în ordinea primirii acestora, în prezența elevilor, profesorii asistenți din sală scanează lucrarea, verifică dacă numărul paginilor scanate corespunde cu numărul paginilor lucrării în format fizic şi cu numărul de pagini trecut în procesul-verbal de predare-primire al acesteia, precum și gradul de lizibilitate al lucrării scanate o încarcă și o marchează în platforma destinată evaluării digitalizate a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a.

Simularea are ca scop familiarizarea elevilor cu rigorile unui examen real, dar şi optimizarea rezultatelor obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale.

Rezultatele obţinute la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vara acestui an.

Notele la simulare nu se contestă şi nu se trec în catalog. Totuşi, în situaţiile excepţionale în care se doreşte consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesaţi.

ISJ Iași

PULSUL ZILEI

Duminica Floriilor: Cui trebuie să îi spui „La mulți ani” și ce semnifică sărbătoarea

Creştinii ortodocşi sărbătoresc duminică Floriile, zi ce marchează intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, deschide Săptămâna Mare şi este, totodată, ziua numelui pentru românii care poartă prenume de flori, precum Florin, Viorica sau Camelia. Sărbătoarea are loc în fiecare an...

Paștele Catolic și Reformat, sărbătorit cu discreție de aproape 1,4 milioane de credincioși din România: Cum se celebrează în funcție de rit și de...

Aproximativ 1,4 milioane de credincioși catolici și reformați sărbătoresc, duminică, Paștele. România este o țară majoritar ortodoxă, dar mozaicul său confesional este mai complex decât lasă să se vadă statistica dominantă. Catolicii reprezintă aproximativ 4-5% din populație, ceea ce...

2.800 de primari ar trebui să plece acasă. Aplicația care arată risipa din sistem și soluția pe care politicienii o ascund

Un politician a făcut o aplicație folosind datele oficiale ale statului, care există, dar sunt într-o dezordine descuranjantă, și inteligența artificială. Aplicația arată cum ar putea fi reformată România pentru binele cetățenilor și nu al politicienilor.   Aplicația arată cum ar putea...

S-a stins din viață primarul comunei Stolniceni-Prăjescu, Costel Hugianu. A fost edilul comunității timp de 18 ani

Doliu în comuna Stolniceni-Prăjescu. Primarul, Costel Hugianu, s-a stins din viață la 64 de ani, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 3-4 aprilie. El a fost edilul comunității timp de 18 ani. "PSD Iași anunță cu profundă tristețe vestea trecerii...

Guvernul a redus temporar acciza la motorina standard cu 30 de bani pe litru, pe perioada crizei. Impactul bugetar estimat

Guvernul a adoptat o Ordonanță de urgență prin care reduce temporar acciza la motorină cu 30 de bani pe litru, măsură aplicată pe durata crizei, pentru a atenua impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei. Purtătorul de cuvânt...

Preoții și psihologii împotriva păcănelelor

Cea mai interesantă dezbatere privind soarta sălilor jocurilor de noroc din municipiul Pașcani, a avut loc în cursul zilei de 3 aprilie, începând cu ora 10. Invitația a fost făcută de primarul municipiului în calitate de inițiator a unui proiect...

Târg cu produse locale înainte de Paște, la Pașcani. Armonii de primăvară, în perioada 9-11 aprilie

Primăria Municipiului Pașcani și Consiliul Local Pașcani, în parteneriat cu Direcția pentru Agricultură Județeană Iași, vă invită joi, 9 aprilie 2026, începând cu ora 10:00, pe Esplanada Municipiului Pașcani, să participați la deschiderea expoziției cu vânzare de produse agroalimentare...

Trei indivizi, printre care doi adolescenți de 16 și 17 ani, cercetați pentru trafic de persoane, de minori și proxenetism, la Pașcani

Trei persoane, cu vârste de 16, 17 și 34 de ani, sunt cercetate de procurorii DIICOT Iași pentru trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, la Pașcani. Potrivit anchetatorilor, la începutul lunii martie 2026, cele două persoane minore ar...

De la „vocea cetățeanului” la blocarea referendumului. Dublul standard al PNL nu poate fi ignorat

Comunicat: Organizația PSD Pașcani respinge afirmațiile lansate de reprezentanții PNL și atrage atenția asupra unui fapt clar: prin absența consilierilor locali PNL și AUR de la ședința de îndată a Consiliului Local din data de 2 aprilie 2026, a...
Paşcani
cer senin
12.3 ° C
12.3 °
12.3 °
68 %
2.4kmh
1 %
D
12 °
lun
21 °
mar
11 °
mie
7 °
J
5 °

Niciun articol afișat