Oficial: Mai multe majorări salariale de la 1 iulie, pentru bugetari

De la 1 iulie, personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar va beneficia de măriri salariale, se arată într-o lege ce a fost publicată joi în Monitorul Oficial. Este vorba despre angajați precum kinetoterapeuți, asistenți sociali sau bioingineri medicali.

Practic, Legea nr. 64/2020 stabilește că, de la 1 iulie, fiziokinetoterapeuții și bioinginerii medicali pot ajunge la un salariu de maximum 5.976 de lei, dacă lucrează în unități clinice. De asemenea, cei care asigură serviciile de ambulanță, primiri urgențe și terapie intensivă vor ajunge la un salariu de cel mult 6.376 de lei. Nu în ultimul rând, specialiștii enumerați anterior din unitățile sanitare și de asistență medico-socială vor avea un salariu de maximum 5.677 lei.

Apoi, logopezii, sociologii, profesorii de cultură fizică medicală, kinetoterapeuții și asistenții sociali vor avea parte de creșteri salariale tot de la 1 iulie 2020. Astfel, cei care lucrează în unitățile clinice pot ajunge la un salariu de cel mult 5.896 de lei, iar la serviciile de ambulanță, primiri urgențe și terapie intensivă salariul maxim va fi de 6.262 de lei. De asemenea, pentru cei care lucrează în unități sanitare și de asistență medico-socială se va asigura un salariu de cel mult 5.590 de lei.

Totodată, au fost stabilite și niște limite ale salariului de bază acordat personalului de conducere din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP). Astfel, directorul general INSP nu poate avea un salariu mai mic decât cel corespunzător funcţiei de medic deţinute sau aflate în subordine, majorat cu 10%. Apoi, aceleași condiții vor fi valabile și pentru directorul general adjunct INSP, doar că majorarea va fi de 7,5%. În fine, pentru funcţia de director centru naţional/şef centru INSP salariul de bază se va acorda după aceleași principii, dar majorat cu 5%.

CONTINUARE PE AVOCATNET.RO

 

PULSUL ZILEI

Consultare publică privind trenurile de navetă, la Târgu Frumos

Aveți sau nu nevoie, în continuare, de trenurile de navetă? Aceasta este întrebarea adresată de CFR Călători cetățenilor din Târgu Frumos, în cadrul unei consultări publice desfășurate pe rețelele de socializare. În funcție de răspunsurile primite, o parte din...

PATRU MEDALII PENTRU PERFORMANȚE SPORTIVE

Două medalii de argint și două de bronz la Campionatul Național de Qwan-Ki-Doo, proba lupte. Au fost obținute de patru echipe de juniori de la Clubul Long-Ho Pașcani. Evenimentul a avut loc la Bacău acum două săptămâni de zile....

TÂNĂR REȚINUT PENTRU COMPORTAMENT AGRESIV

Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost arestat de polițiștii pașcăneni pentru loviri și comportament agresiv. Evenimentul a avut loc în cursul zilei de 10 martie a.c. A doua zi a fost dus la Parchetul de pe...

PRIMARUL ȘI OPOZIȚIA – SCRISORI DESPRE TAXE ȘI IMPOZITE, LA HÂRLAU

Dezbateri aprinse între putere și opoziție în orașul Hârlău privind taxele și impozitele locale. Printr-o scrisoare adresată primarului Radu Curcă, consilierii liberali au solicitat edilului o analiză de impact și inițierea de urgență a unui proiect de hotărâre a...

DEZBATERE PUBLICĂ PRIVIND REGLEMENTAREA ACTIVITĂȚII SĂLILOR DE JOCURI DE NOROC

Dezbatere publică privind reglementarea activității sălilor cu jocuri de noroc pe raza municipiului Pașcani. Dezbaterile sunt programate pe 16 martie a.c., în sala de seminarii a Primăriei Pașcani, la inițiativa primarului Marius Pintilie. Sunt invitați să participe reprezentanți ai instituțiilor...

PERCHEZIȚII LA PRIMĂRIA SIREȚEL ÎN LEGĂTURĂ CU AJUTOARELE SOCIALE

Scandal la Primăria din comuna Sirețel privitor la acordarea unor ajutoare sociale. În urma unor reclamații, în cursul zilei de astăzi, polițiști de la IPJ Iași au făcut o percheziție la sediul instituției, la cererea unui procuror și cu...

Tabelul parcelelor afectate de exproprieri în vederea realizării drumului de mare viteza Ploiești – Pașcani

Primăria Pașcani a publicat pe site-ul insitutiei tabelul parcelelor afectate de exproprieri în vederea realizării drumului de mare viteza Ploiești - Pașcani. Cei care vor sa vadă locațiile și suprafețele de teren găsesc informațiile in documentul de mai jos Tabelul...

ACCIDENT DIN CAUZA NEACORDĂRII DE PRIORITATE

Accident rutier cu o victimă în apropiere de municipiul Pașcani. Un autoturism care circula regulamentar pe drumul DJ 208L Pașcani-Miroslovești a intrat în coliziune cu o autobasculantă care lucrează la șantierul de la autostradă. Evenimentul a avut loc pe...

Premiile Oscar 2026: Lista completă a nominalizărilor. Cine are cele mai mari șanse la trofee și la ce oră începe gala în România

Lista nominalizărilor pentru cea de-a 98-a ediție a Premiilor Oscar, care recompensează cele mai importante filme lansate în 2025, aduce în prim-plan unele dintre cele mai discutate producții cinematografice ale anului. Lungmetrajul „Sinners” a stabilit un record istoric, cu...

Tinerii angajați români vor beneficia de „prima de stabilitate” pentru doi ani la prima slujbă

Statul român investește în integrarea tinerilor pe piața muncii. Planul aprobat recent prin Ordonanță de urgență include până la 27.000 de lei pentru tinerii care se angajează pentru prima oară pe perioadă nedeterminată. Sumele neimpozabile urmează să ajungă la angajat...
Paşcani
cer senin
5.8 ° C
5.8 °
5.8 °
64 %
3.2kmh
3 %
J
14 °
vin
14 °
S
12 °
D
12 °
lun
5 °

Niciun articol afișat