back to top
miercuri, februarie 25, 2026
1.9 C
Paşcani

Opere de artă ale lui Irimescu, „sechestrate” în biroul primarului Pașcaniului. Pintilie: n-am plătit că a cerut prea mult!

Cetățeanul de onoare al Pascaniului, Vasile Avramiuc, nu a fost despăgubit pentru cele două opere de artă care îi aparțin dar care sunt sechestrate în biroul primarului. O promisiune în acest sens a fost făcută chiar de edil în cadrul ședinței Consiliului Local Pașcani din data de 10 decembrie 2024.

La acea vreme scriitorul pascanean a cerut adminsitratiei locale plata celor două busturi împrumutate încă din anul 2009 Primăriei pentru a fi expuse sau măcar decontarea cheltuielilor de turnare în bronz a mulajelor realizate de cunoscutul sculptor,  Ion Irimescu.

 

Primarul pascanean susține că suma solicitată de Vasile Avramiuc ar fi fost prea mare iar din acest motiv a refuzat plata ei din propriul buzunar. Edilul a mai spus că cele două piese nu pot fi cumpărate de Primărie pe motiv că Avramiuc nu ar avea  acte de proprietate pentru ele. În mod surprinzător, primarul susține că nici nu are de gând să le înapoieze celui care le-a făcut pe motiv că le-a găsit în biroul sau. Piesele sunt reținute deși nu aparțin administrației locale și nici nu fac parte din inventarul instituției.

Scriitorul pascanean a povestit pentru BIT TV că întâlnirea cu primarul pascanean a avut loc în luna februarie a.c. Avramiuc a cerut 1500 euro, doar pentru bronzul folosit la realizarea busturilor, în timp ce valoarea estimativă de catalog a busturilor este de  la 2800 până la 4000 de euro fiecare. El susține că primarul ar fi plecat când a aflat prețul cerut.

Cele două mulaje au fost donate de Ion Irimescu lui  Vasile Avramiuc, pentru a fi turnate în blonz. Ele au fost prezentate renumitului sculptor în cadrul unei vizite istorice la Pașcani, în 2003. Din imagini reiese că acesta a fost mulțumit de modul cum au ieșit busturile și că au fost donate scriitorului pascanean. La acea vreme s-a dorit înființarea unei secțîi de sculptură în cadrul muzeului din Pașcani.

La întâlnire a participat și Grigore Crăciunescu, deputat la acea vreme. Câțiva ani mai târziu, în 2009, el a semnat, în calitate de primar, un document din care reiese că a primit cele două busturi. Vasile Avramiuc susține că au fost împrumutate pentru a fi expuse în primărie și că nu au fost donate. Obiectele au mai fost expuse în Primărie și pe timpul fostului edil, Neculai Rățoi, la inaugurarea clădirii. În aceeași zi sculptorul Ion Irimescu a acordat un interviu în care a vorbit despre activitatea sa.

 

Cele două opere de artă stau de ani de zile în biroul primarului, fără nici un act de donație sau cumpărare și fără să fie cunoscută valoarea lor. Este vorba despre bustul pictorului român Corneliu Baba și bustul prozatorului pascanean, Mihail Sadoveanu.

Bronzul folosit pentru turnarea  lor ar fi în valoare de cca. 7000 euro conform precizărilor făcute de Vasile Avramiuc. El a spus că venit cu această solicitare de despăgubire, acum și nu în anii anteriori, pe motiv că are o vârstă înaintată și are nevoie de bani. Avramiuc a subliniat că a făcut numeroase alte activități de interes public din banii proprii.

 

Menționăm că Ion Irimescu s-a născut la 27 februarie 1903 și a decedat  pe 29 octombrie 2005

A fost unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați sculptori români, profesor și membru al Academiei Române. Operele sale sunt expuse în orașul sau natal, la Fălticeni,  la muzeul care îi poartă numele. Vasile Avramiuc mai deține încă un bust al marelui artist. El a primit titlul de cetățean de onoare în anul 2006.

PULSUL ZILEI

Săptămâna Protecției Civile în județ. La Pașcani vor fi expoziții, demonstrații și un exercițiu de evacuare

Săptămâna Protecției Civile în România, 26 februarie - 4 martie 2026   „Săptămâna Protecției Civile” – program și activități în județul Iași. Protecția civilă reprezintă o componentă esențială a sistemului național de securitate, având ca obiectiv principal prevenirea și reducerea riscurilor...

Spectacol de Dragobete la Pașcani. Sărbătoarea iubirii la români a fost marcată cu cântec, joc și voie bună – VIDEO

Spectacol de Dragobete la Pașcani. Sărbătoarea iubirii la români a fost marcată cu cântec, joc și voie bună - VIDEO

Spitalul din Pașcani, în criză de medici: aproape o treime din posturi sunt vacante. Nouă organigramă va fi votată în Consiliul Local – DOC

Spitalul Municipal de Urgență Pașcani se confruntă cu un deficit important de medici. Din aproape 80 de posturi prevăzute în organigramă, aproximativ 30 sunt vacante, iar una dintre cele mai mari probleme este lipsa medicilor cardiologi. Lista posturilor vacante a...

Licitație pentru parcări rezidențiale la Târgu – Frumos

Administrația locală din Târgu - Frumos închiriază, 40 de locuri pentru parcări rezidențiale. Licitația este programată pe 06 Martie a.c. de la ora 10.00 la sediul Primăriei. În total vor fi amenajate peste 200 locuri de parcare, care vor...

Numele purtat în căsătorie poate fi păstrat după divorț fără acordul fostului soț. Propunerea, adoptată de Senat 

Numele din timpul căsătoriei poate fi păstrat, după divorț, fără consimțământul fostului soț, stipulează o propunere legislativă de modificare a Codului civil, care a fost adoptată luni, 23 februarie, de Senat."La desfacerea căsătoriei prin divorț, fiecare dintre soți poate...

Cum arată traficul rutier în județ, după o razie de două zile la Iași, Pașcani, Târgu Frumos și Hârlău: zeci de șoferi sancționați, alcool...

Polițiștii rutieri au tras linie după controalele desfășurate timp de două zile în județul Iași iar rezultatele arată o realitate îngrijorătoare în trafic: șoferi care conduc băuți și numeroase depășiri ale vitezei legale. În perioada 20–22 februarie, oamenii legii au...

Cum poți deveni voluntar pe ambulanță. Înscrieri deschise la Serviciul de Ambulanță Județean Iași

Persoanele care vor să învețe să acorde primul ajutor și să ajute în situații de urgență se pot înscrie, în această perioadă, în programul de voluntariat organizat de Serviciul de Ambulanță Județean Iași. Programul este structurat pe două etape...

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, românii au ajuns la capătul puterilor! (P)

Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru: Domnule prim-ministru Ilie Bolojan, românii au ajuns la capătul puterilor! Ați discutat destul despre tăieri, despre oameni dați afară, despre majorări de taxe. Începeți să și construiți ceva! Nu cred să existe o categorie socială care...

Dragobete 2026: De unde provine sărbătoarea iubirii la români și ce semnifică data de 24 februarie

Dragobetele se numără printre cele mai vechi și mai valoroase sărbători ale culturii populare românești, consacrată iubirii, tinereții și reînnoirii naturii. Celebrată anual pe 24 februarie, ziua reprezintă echivalentul românesc al Valentine’s Day, însă semnificația sa depășește dimensiunea romantică...

Cum obții documente oficiale de la statul român în 2026 fără să mergi la ghișeu: Adeverințe și autorizații pe care le poți primi online

În 2026, cetățenii români pot accesa majoritatea actelor oficiale direct online, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la ghișee. De la certificate de stare civilă și adeverințe fiscale, până la autorizații și certificate de urbanism, aceste servicii...
Paşcani
cer fragmentat
1.9 ° C
1.9 °
1.9 °
82 %
7.9kmh
77 %
mie
5 °
J
4 °
vin
4 °
S
8 °
D
10 °

Niciun articol afișat