Ziua Europei, sărbătorită în școli și la Casa de Cultură Pașcani

Ziua Europei a fost sărbătorită în avans la Pașcani. Vineri, 8 mai, la Liceul Teoretic Miron Pașcani a avut loc un târg european, cu standuri specifice mai multor țări, dansuri și mâncăruri tradiționale.
9 mai Ziua Europei
Am sărbătorit astăzi în avans Ziua Europei printr-un Târg European în care clasele participante au adus atmosfera țărilor europene pe care le-au reprezentat. A fost multă forfotă în curtea școlii. Am dansat, am cântat. Standurile au fost pline de bucate delicioase care s-au epuizat rapid. Costumele tradiționale sau îmbrăcămintea specifică, pe care elevii ni le-au prezentat, ne-au făcut să ne simțim realmente într-un colț al Europei.
Creativitatea, originalitatea, entuziasmul elevilor au făcut din evenimentul de astăzi o sărbătoare.
Mulțumim părinților care au stat în spatele produselor prezentate astăzi!
Multumim elevilor și profesorilor inimoși pentru tot ce ne-au oferit!
Activitatea a fost coordonată de ambasadorii juniori ai liceului, Școala Ambasador a Parlamentului European.
„Programul Școli-ambasador ale Parlamentului European este implementat de Biroul de Legătura al Parlamentului European în România, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării.” se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Liceului Teoretic Miron Costin Pașcani.

 

Și la Casa de Cultură a fost sărbătorită Ziua Europei prin premierea unui concurs de desene și un moment artistic oferit de Mini band TRUBADURII, coord. prof. Mihăiță Atomei.

PULSUL ZILEI

„Vrem corpul B înapoi!” – protest al elevilor și profesorilor de la Liceul „Miron Costin” Pașcani – FOTO/VIDEO

Elevii și profesorii de la Liceul Teoretic Miron Costin din municipiul Pașcani au protestat vineri dimineața, 8 mai, în piațeta Primăriei, din cauza investiției blocate de ani de zile, ce prevede modernizarea corpului B de școală. Cu afișe în mâini,...

Cum verifici istoricul real al unei mașini second-hand. Cât costă documentul care poate arăta dacă are kilometrajul modificat

Românii care vând mașini second-hand sunt obligați să prezinte certificatul RAR AutoPass, document emis de Registrul Auto Român care oferă informații importante despre istoricul vehiculului. Certificatul include date despre kilometraj, eventuale avarii grave și campaniile de rechemare ale producătorilor,...

Ministrul Muncii: România va avea o strategie naţională anti-sărăcie. 1 din 5 români trăieşte la limită

România pregătește o strategie națională pentru combaterea sărăciei și incluziunii sociale, în contextul în care aproape unul din cinci români trăiește la limita sărăciei. Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a anunțat că țara noastră este primul stat membru...

Reconversie profesională în plină eră AI. Care sunt cele mai căutate meserii

În plină expansiune a inteligenței artificiale, tot mai mulți oameni îşi schimbă meseria şi se îndreaptă spre domenii în care tehnologia nu îi poate înlocui: electricieni, instalatori sau muncitori calificați. În plus, meseriaşii sunt la mare căutare, iar companiile...

Compania care oferă curent electric gratuit câteva ore pe zi pentru mii de clienți din România

Mii de clienți PPC din România vor putea beneficia de energie electrică gratuită în anumite intervale orare, printr-un nou program lansat de companie. Programul este disponibil pentru primii 5.000 de clienți eligibili care se înscriu în perioada 7 - 20 mai 2026 sau până...

Căpușele își fac deja „de cap” la Iași. Recomandări de la managerul Spitalul de Boli Infecțioase despre cum să ne pregătim pentru ieșirea în...

Cazurile de mușcături de căpușe sunt în creștere în Iași, unde Spitalul de Boli Infecțioase Iași a raportat o majorare cu aproximativ 30% față de aceeași perioadă a anului trecut. În acest context, medicul Florin Roșu, managerul unității, atrage...

Incredibilul caz al escrocheriei spirituale „Bau”: mărturia unei victime a așa-zisului Guru care a stors 450.000 lei de la o familie din Iași ce...

Cazul „Bau”, care a șocat întreaga comunitate ieșeană, pare să ascundă o realitate mult mai întunecată decât se credea inițial. „Ziarul de Iași” a discutat cu persoana care l-a dat în judecată pe autointitulatul „Guru” și a aflat că...

INVESTIȚIE BLOCATĂ. PROFESORII IES ÎN STRADĂ

Situație tensionată la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Pașcani din cauza unei investiții blocate de peste un an de zile. Tot mai mulți profesori, dar și elevi, sunt nemulțumiți deoarece, de cca. doi ani de zile, își desfășoară activitatea...

Lucrări pentru apă în parcul municipal

Lucrări în Parcul Municipal din Pașcani nu pentru modernizarea lacului Peștișorul ci pentru extinderea unei rețele de apă. Este vorba de o conductă de transport a apei care traversează parcul până la magistrala de apă care duce spre zona industrială. Se...
Paşcani
cer acoperit de nori
21.1 ° C
21.1 °
21.1 °
63 %
4.5kmh
95 %
vin
22 °
S
17 °
D
17 °
lun
23 °
mar
24 °

Niciun articol afișat