1.3 C
Paşcani
joi, decembrie 26, 2024

Manifestări religioase şi culturale dedicate resfinţirii bisericii din parohia Pietrişurile

Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, va resfinţi duminică, 2 septembrie, Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din parohia Pietrişurile-Costeşti, Protopopiatul Paşcani, judeţul Iaşi. Sfântul lăcaş datează din anul 1814, fiind ctitorit de boierul Ioan Strat Paharnicul (1767-1842), al cărui mormânt se află în naos, având o piatră funerară cu stemă domnească.

În anul 2010 au început lucrările de consolidare ale sfântului lăcaş: au fost refăcuţi pereţii exteriori şi tencuiţi cu praf de marmură, a fost schimbată tabla de pe acoperiş, a fost înlocuită tâmplăria, a fost adăugat un pridvor nou, pictat în tehnica acrilic de către pictorul Vlad Anuţa din Botoşani, s-a restaurat catapeteasma, s-au achiziţionat străni sculptate în lemn de stejar şi obiectele necesare sfintelor slujbe. Lucrările de consolidare şi înfrumuseţare au fost finalizate la începutul anului 2012.

Între anii 2006-2007 a fost ridicată casa parohială, iar între anii 2008-2009 s-a construit un aşezământ social. În casa socială sunt organizate atât praznicele pentru cei adormiţi, cât şi activităţile catehetice pentru tinerii şi copiii din parohie. Programul liturgic dedicat resfinţirii bisericii din Pietrişurile va începe sâmbătă, 1 septembrie, cu slujba Vecerniei unită cu Litia.

 

Continuare in ziarul Lumina

Recomandări