back to top
marți, ianuarie 13, 2026
-3 C
Paşcani
Login

Cetatenii ucraineni, victime ale accidentului de la Miroslovesti, au fost externati

accidentt

Ieri, dupa o luna de la producerea teribilului accident care a avut loc in localitatea ieseana Miroslovesti, cei doi ucraineni internati in stare critica la spital au fost externati. Pacientii au fost transportati cu o masina de la Serviciul de Ambulanta al Judetului Iasi pana la granita cu Ucraina, de unde au fost preluati de un echipaj medical.

Pe perioada celor patru saptamani petrecute in Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu (Neurochirurgie) din Iasi, ambii pacienti au trecut, de mai multe ori, pe langa moarte. Initial, prognosticul medicilor privind evolutia starii de sanatate a pacientilor a fost extrem de rezervat. Cei doi ucraineni au avut nevoie de trei saptamani de tratament in terapie intensiva.

„Astazi (ieri – n.r.), pacientii din Ucraina au fost externati. Unul dintre ei a plecat pe propriile picioare, celalalt fiind inca imobilizat la pat. Ambii au nevoie de tratament de recuperare”, a declarat dr. Florin Gramada, purtator de cuvant la Spitalul Prof. Dr. Nicolae Oblu.

La sfarsitul acestei saptamani, este posibil ca ministrul de externe al Ucrainei sa faca o vizita in unitatea medicala ieseana, pentru a multumi colectivului medical care s-a ocupat de ingrijirea pacientilor. sursa bzi.ro

PULSUL ZILEI

Preselecții pentru o nouă grupă de dansatori în cadrul Ansamblului Rapsozii Siretului Pașcani

Începând cu data de 16 ianuarie 2026, conducerea Casei Municipale de Cultură "Mihail Sadoveanu" anunță preselecția pentru o nouă grupă de membri dansatori în cadrul Ansamblului de Dansuri Populare Românești "Rapsozii Siretului". Înscrierile se fac prin completarea fișei de înscriere...

Direcționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Teofil cel Milostiv din Pașcani. Fii alături de cei aflați în dificultate!

Direcționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Teofil cel Milostiv din Pașcani. Fii alături de cei aflați în dificultate! "Vă invităm să completați Formularul 230 - cererea pentru direcționarea a 3,5% din impozitul pe venit, în vederea sprijinirii activității...

Primele achiziții publice din acest an, la Primăria Pașcani

Primele achiziții publice din acest an la Primăria Pașcani. Municipalitatea va cheltui aproape 190 000 (158 400 lei fără TVA) pentru mentenanță unor sisteme de supraveghere video din municipiu. Conform anunțului ar fi vorba de 59 de camere video...

Anul nou pe vechi în seara de 13 spre 14 ianuarie. Festival de datini și obiceiuri la Drăgușeni – VIDEO

Este mare sărbătoare în această seară pentru creștinii ortodocși pe rit vechi din comunele apropiate municipiului Pașcani, din oraș, dar și din Târgu Frumos. În seara de 13 spre 14 ianuarie, este marcată trecerea dintre ani, pe vechi. În zona...

Laboratorul de radiologie din cadrul Spitalului Orășenesc din Târgu Frumos este închis până pe 1 martie 2026, pentru modernizări. Va fi adus un aparat...

Laboratorul de radiologie din cadrul Spitalului Orășenesc din Târgu Frumos este închis până pe 1 martie 2026, pentru modernizări. Va fi adus un aparat radiologic de ultimă generație. "📢 ANUNȚ IMPORTANT Vă informăm că, începând de luni, 19.01.2026, laboratorul de radiologie...

Cum va fi sărbătorită Ziua Unirii, la Târgu Frumos

Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată sâmbătă, 24 ianuarie, la Târgu Frumos, printr-un eveniment festiv organizat de administrația locală. Manifestările sunt dedicate împlinirii a 167 de ani de la unul dintre cele mai importante momente din istoria modernă...

Concurs dedicat lui Mihai Eminescu, la Clubul Copiilor Pașcani. Copiii și tinerii sunt invitați să se înscrie – DOC

Clubul Copiilor Pașcani organizează la sfârșitul acestei săptămâni cea de-a doua ediție a Concursului de Teatru și Arte Vizuale „În amintirea Luceafărului”, un eveniment cultural dedicat memoriei poetului național Mihai Eminescu. Concursul aduce în prim-plan opera eminesciană și încurajează tânăra...

Încă o licitație pentru parcările rezidențiale din Pașcani

Situație ciudată la Pașcani. Deși sunt înmatriculate peste 13.000 de mașini, doar 46 de locuri de parcare rezidențiale din cele 624 amenajate de Primărie au fost închiriate. Până acum au fost organizate patru ședințe de licitații: trei în anul...

Guvernul lasă primăriile să păstreze banii în plus din taxele locale, însă le taie sumele alocate

Mii de oameni au stat astăzi la coadă în ger ca să plătească impozitele majorate. Aproape patru miliarde de lei pentru care se luptă Guvernul şi Primăriile. Premierul Ilie Bolojan vrea să taie din banii alocaţi primăriilor, ca să...

Niciun articol afișat