back to top
marți, ianuarie 13, 2026
-4.8 C
Paşcani
Login

Rândul părinților: amenzi de 5000 de lei pentru cei care nu declară veniturile copiilor

O nouă hotărâre legislativă publicată în Monitorul Oficial anunță părinții că trebuie să declare veniturile pe care proprii copii le pot realiza din diverse activități, altfel riscă amenzi destul de mari.

Părinții ai căror copii urmează să câștige bani din reclame, filme, piese de teatru, concerte sau alte activități asemănătoare, trebuie să anunțe acest lucru la serviciul public de asistență socială, conform unui act normativ publicat recent.
Începând de astăzi, dacă părinții nu respectă aceasta obligație, pot fi sanctionați cu amenzi de până la 5.000 de lei.
Conform noilor prevederi legislative, părinții sau tutorii legali care își asumă răspunderea pentru activitățile copiilor, trebuie să transmită serviciului public de asistență socială o copie certificată „conform cu originalul” a contractului încheiat cu organizatorul, în cel mult zece zile lucrătoare de la începerea activității și trebuie să se asigure că este respectat programul de lucru impus de lege pentru fiecare categorie de vârstă.

Mai nou, copiii pot să desfășoare activități în calitate de actor, figurant, model sau sportiv profesionist, dar numai pe baza unui contract semnat de părinți sau tutorele legal, iar cei care nu informează serviciul public de asistență socială înainte de începerea activității copilului sau care nu transmit copia certificată a contractului, riscă să fie amendați cu sume cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei.

Menționăm că prevederile referitoare la prestarea de către copii a activităților remunerate sunt incluse în Hotărârea Guvernului nr. 75/2015, care reglemenează condițiile de muncă pentru copii,a apărut în Monitorul Oficial în februarie, iar amenzile se aplica după 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestuia, adică din data de 14 mai.
Alte detalii legislative cu privire la programul și condițiile în care copii pot presta activități remunerate în diferite domenii găsiți la Avocat.ro

PULSUL ZILEI

Senatorul Lucian Rusu despre traficul din Podu Iloaiei

Traficul din Podu Iloaiei reprezintă, de ani de zile, una dintre cele mai mari probleme de mobilitate rutieră din județul Iași. Astăzi, Ministerul Finanţelor a acordat avizul necesar proiectului de hotărâre de guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai centurii ocolitoare...

Preselecții pentru o nouă grupă de dansatori în cadrul Ansamblului Rapsozii Siretului Pașcani

Începând cu data de 16 ianuarie 2026, conducerea Casei Municipale de Cultură "Mihail Sadoveanu" anunță preselecția pentru o nouă grupă de membri dansatori în cadrul Ansamblului de Dansuri Populare Românești "Rapsozii Siretului". Înscrierile se fac prin completarea fișei de înscriere...

Direcționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Teofil cel Milostiv din Pașcani. Fii alături de cei aflați în dificultate!

Direcționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația Teofil cel Milostiv din Pașcani. Fii alături de cei aflați în dificultate! "Vă invităm să completați Formularul 230 - cererea pentru direcționarea a 3,5% din impozitul pe venit, în vederea sprijinirii activității...

Primele achiziții publice din acest an, la Primăria Pașcani

Primele achiziții publice din acest an la Primăria Pașcani. Municipalitatea va cheltui aproape 190 000 (158 400 lei fără TVA) pentru mentenanță unor sisteme de supraveghere video din municipiu. Conform anunțului ar fi vorba de 59 de camere video...

Anul nou pe vechi în seara de 13 spre 14 ianuarie. Festival de datini și obiceiuri la Drăgușeni – VIDEO

Este mare sărbătoare în această seară pentru creștinii ortodocși pe rit vechi din comunele apropiate municipiului Pașcani, din oraș, dar și din Târgu Frumos. În seara de 13 spre 14 ianuarie, este marcată trecerea dintre ani, pe vechi. În zona...

Laboratorul de radiologie din cadrul Spitalului Orășenesc din Târgu Frumos este închis până pe 1 martie 2026, pentru modernizări. Va fi adus un aparat...

Laboratorul de radiologie din cadrul Spitalului Orășenesc din Târgu Frumos este închis până pe 1 martie 2026, pentru modernizări. Va fi adus un aparat radiologic de ultimă generație. "📢 ANUNȚ IMPORTANT Vă informăm că, începând de luni, 19.01.2026, laboratorul de radiologie...

Cum va fi sărbătorită Ziua Unirii, la Târgu Frumos

Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată sâmbătă, 24 ianuarie, la Târgu Frumos, printr-un eveniment festiv organizat de administrația locală. Manifestările sunt dedicate împlinirii a 167 de ani de la unul dintre cele mai importante momente din istoria modernă...

Concurs dedicat lui Mihai Eminescu, la Clubul Copiilor Pașcani. Copiii și tinerii sunt invitați să se înscrie – DOC

Clubul Copiilor Pașcani organizează la sfârșitul acestei săptămâni cea de-a doua ediție a Concursului de Teatru și Arte Vizuale „În amintirea Luceafărului”, un eveniment cultural dedicat memoriei poetului național Mihai Eminescu. Concursul aduce în prim-plan opera eminesciană și încurajează tânăra...

Încă o licitație pentru parcările rezidențiale din Pașcani

Situație ciudată la Pașcani. Deși sunt înmatriculate peste 13.000 de mașini, doar 46 de locuri de parcare rezidențiale din cele 624 amenajate de Primărie au fost închiriate. Până acum au fost organizate patru ședințe de licitații: trei în anul...

Niciun articol afișat